FUChSIADA – spectacolul creat împreună cu publicul
14 Septembrie 2018, 06:02
FUChSIADA, spectacolul ”work in progress” imaginat și regizat de Anca Maria
Colțeanu după scrierile lui URMUZ și produs de Asociația Montage prin artistul Anca Maria
Ciofîrlă, anunță ultimele 2 episoade de creație decoruri și costume la Teatrul Dramaturgilor
Români în zilele de 25 septembrie începând cu ora 14:00 și 26 septembrie de la ora 12:00.
FUChSIADA își invită publicul să participe la definitivarea ultimelor detalii ale spectacolului
care va avea premiera în data de 27 septembrie, ora 19:00 la Teatrul Dramaturgilor
Români.
Spectacolul din a cărui distribuție fac parte actorii Adriana Titieni, Adelaida Zamfira,
Flavia Hojda, Pavel Ulici, Răzvan Krem Alexe, Alexandru Buescu, Alexandru Sinca și Emilian
Mârnea, readuce lumea lui URMUZ pe scena, într-o îmbinare perfectă a creațiilor realizate
de artiști și spectatori. FUChSIADA este spectacolul la care publicul a participat activ de-a
lungul a 12 episoade în care au fost create decorurile, costumele și muzica de artiștii Sofia
Ovejan și Ovidiu Savu împreună cu spectatorii care s-au bucurat alături de echipa de
producție de momente unice de creație, în locuri cu încărcătură simbolică pentru București și
universul lui URMUZ.
Premiera din 27 septembrie este momentul în care spectatorii sunt invitați să vină să
asiste la ceea ce ei au creat împreună cu artiștii spectacolului conceput de Anca Maria
Colțeanu. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile, cu rezervare la adresa
fuchsiada.montage@gmail.com.
FUChSIADA este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural
Național și susținut de Muzeul Național al Literaturii Române, Teatrul Dramaturgilor Români,
Muzeul Municipiului București, Casa Oamenilor de Știință și Compania Națională de Căi
Ferate „CFR” - SA. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului
Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care
rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului
finanțării.
Mai multe informații http://galeriemontage.com/, https://fuchsilism.wordpress.com
și https://www.facebook.com/FUCHSISMUL/