S-a deschis expoziţia Vedute Venețiene din colecția Intesa Sanpaolo
14 iunie 2018
Artist talk cu Ioana Cîrlig și Marin Raica, despre lansarea albumului “Postindustrial : Zâne”, la Rezidența BRD Scena9
14 iunie 2018

Final de stagiune cu evenimente la Opera Națională din Cluj Napoca

Opera Națională din Cluj Napoca prezintă pe 15 iunie unul dintre ultimele spectacole ale stagiunii, Nabucco de Verdi cu Lucian Petrean în rolul principal.

La închiderea stagiunii, pe 24 iunie, este programat un spectacol special cu Simfonia Unirii, un proiect cultural unicat, conceput de duo-ul Vibes Symphony pentru aniversarea Centenarului României. Spectacolul grandios ce are la bază conexiunea dintre muzică și tehnologie, va reuni duninică, 24 iunie 2018, pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, peste 100 de performeri (soliști, instrumentiști, ansambluri corale și orchestrale), o scenotehnică inedită și numeroase efecte speciale.
La final de stagiune, Directorul Operei, baritonul Florin Estefan declara privitor la spectacolele viitorului sezon : „Magia continuă, negreșit, iar anul 2018 are surprizele sale. Luna septembrie va fi deschisă tradițional, „La Operă”: Concertul de prezentare a Stagiunii 2018-2019, în Piața Avram Iancu, unde publicul va lua parte la o incursiune muzicală printre titlurile regăsite în programul noii stagiuni. În cazul aprobării bugetului pentru Festivalul Operelor Naționale Opera Aperta,  de către Departamentul Centenar, în prima săptămână a lunii Septembrie, vom avea parte de o infuzie lirică la Cluj. Deschiderea „tradițională” a stagiunii va avea loc pe 30 septembrie 2018, cu premiera „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini, care ne poftește din nou în interiorul sălii de spectacole a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Această producție va fi realizată în parteneriat cu Fondazione Pergolessi- Spontini din Jesi, Italia. Repertoriul clasic, dar și cel cu accente moderne ne va fi alături și pe parcursul acestui an, pe care îl sperăm la fel de bogat în reușite.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *