Obiecte interesante ale zeilor (p2)
27 iunie 2018
Fenomenul OZN: dezvăluirea va întârzia până când… (p3)
16 august 2018

Fenomenul OZN: dezvăluirea va întârzia până când… (p2)

 

În episodul postat la 4 aprilie 2017, vă prezentam câteva argumente care converg spre ideea anulării „oficiale”, prin varii mijloace, a ideii realității fenomenului OZN. Abia încolțita nostră civilizație nucleară și cosmică și-a permis, totuși, în ultimele decenii, câteva scăpări ale tinereții, rapid negate și reprimate de autoritățile politice, militare sau științifice.

Treptat, întâlnirea cu extratereștrii a încetat să fie posibilul eveniment generic major al contemporaneității. Subiectul se estompează în conștiința publică sensibilizată, între timp, către teme, evoluții și „abcese” de ordin politic, economic, militar, financiar, medical…

În plus, deși nenumit în urmă cu 40-60 de ani, fenomenul fake news a minat continuu și eficient demersurile independente oneste în cercetarea problemei OZN. Rândurile profitorilor ocazionali reuniți cu numeroșii observatorii puțin educați au împins decizia real/fals către autorități; consultate inevitabil, datorită resurselor de care dispun, acestea sunt invocate privind „verdictul” într-un caz sau altul.

Chiar minate de neîncrederea în onestitatea dezvăluirilor publice în problema OZN, aceleași autorități sunt atent observate, pentru a li se detecta în reacții indiciile, „scăpările”, eventualele contradicții revelatorii.

O paranteză, care poate deveni un viitor episod: „scurgerile” de informații, cu atât mai mult în domenii sensibile, sunt greu de pus pe seama neatenției deținătorilor. O trecere în revistă a celor mai spectaculoase dezvăluiri pe tema OZN și a circumstanțelor apariției publice a respectivelor date ar fi interesantă.

Un recent astfel de exemplu este articolul publicat în decembrie 2017 în The New York Times, despre alocarea și cheltuirea de către Departamentul Apărării al Statelor Unite, între 2008 și 2012, a 25 de milioane de dolari pentru a studia ce anume sunt OZN-urile.

Impactul mediatic al articolului a fost pe măsura notorietății ziarului și solidității documentării realizate de cei trei jurnaliști autori.

La noi în țară, semnalarea, prezentarea și comentarea articolului aparțin publicistului, matematicianului și informaticianului Dan D. Farcaș, președintele ASFAN (Asociația pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate), www.asfanufo.ro.  Vă prezentăm, în două episoade, fragmente din comentariul și interviul acordat de dl. Farcaș, ocazionate de remarcabilul articol din The New York Times.

 

 

     Dan D. Farcaș:  

Pe 16 decembrie 2017, în The New York Times a fost publicat un articol care dezvăluia că Departamentul Apărării al SUA a cheltuit 22 de milioane de dolari, între 2008 și 2012, pentru a studia ce anume sunt OZN-urile. Deși n-ar fi vrut, puși în fața evidențelor, oficialii Pentagonului au recunoscut existența acestui proiect secret, derulat în cadrul Agenției de Informații a Apărării. Dar funcționarii au insistat că proiectul s-a încheiat în 2012…

Povestea a explodat în toată media: Politico, Washington Post, NPR, Forbes, NBC, ABC, CBS, Axios, Esquire, Space.com, Fox, Popular Mechanics, plus multe altele, au preluat și au comentat imediat știrea.

Un subiect jenant

Pentru a înțelege mai bine proporțiile surprizei produse, trebuie reamintite două fapte. Pe de o parte, Pentagonul afirmase constant, din 1969 încoace, deci timp de aproape cincizeci de ani, că nu este interesat de fenomenul OZN și nu are nicio preocupare în această direcție, afirmație pe care marele public a interpretat-o drept o confirmare a faptului că fie nu există OZN-uri, fie că ele reprezintă un fenomen marginal, pe deplin explicabil. Pe de altă parte, în consecință, nici The New York Times nu a publicat, zeci de ani, articole despre fenomene de tipul OZN, lăsând acest subiect „neserios” pe seama tabloidelor sau a presei locale.

Cei trei autori ai articolului: Helene Cooper, Ralph Blumenthal și Leslie Kean, publiciști binecunoscuți, efectuaseră în prealabil o temeinică investigație, la capătul căreia, purtătorul de cuvânt al Pentagonului a fost obligat să confirme că proiectul a existat. Desigur, termenul „OZN” fiind tabu, din cauza conotațiilor pe care i le asociază conștiința colectivă, denumirea proiectului fusese: „Proiect de identificare a amenințărilor aviatice avansate” (Advanced Aviation Threat Identification Proiect – AATIP), în cadrul unui program pentru armament aerospațial avansat (Advanced Aerospace Weapon System Applications Program). Cei care raportaseră observațiile OZN fuseseră piloți și alt personal militar, deci nu niște cheflii care au văzut ceva confuz, mergând spre casă după închiderea pub-ului; iar rapoartele se trimiteau direct la Pentagon. Principala preocupare, prezentă mereu, a fost dacă nu cumva aceste apariții erau ostile. Poate erau aeronave secrete, rusești, chinezești, sau cine știe de unde…

De fapt, încă din anii 1940, decenii de-a rândul, militarii din toate țările au avut un interes constant pentru fenomenul OZN. În anii 1950-60, proiectul US Air Force Blue Book, a adunat peste 12 000 de observații OZN – majoritatea lor provenind de la piloți, polițiști, sau alți observatori antrenați – dintre acestea, pentru circa 700, nu s-au putut găsi niciun fel de explicații, nici măcar unele trase de păr, deși erau bine documentate. Secretarul Forțelor Aeriene din acea vreme, a declarat oficial, că, din 1969, guvernul SUA a încetat colectarea de informații despre OZN-uri. Pe parcurs însă, numeroase documente desecretizate au dovedit că această afirmație nu era adevărată. Între altele, regulamentele aviației militare americane aveau, chiar și în 2013, un capitol special cu ce anume trebuie să facă și ce documente trebuie să completeze pilotul când întâlnește un obiect zburător neidentificat. Iar NORAD (North American Airspace Defense Command), cu sistemul său de detecţie şi urmărire spaţială şi un sistem echivalent naval, a recunoscut că observă sistematic, în spaţiul aerian şi extraatmosferic al SUA şi al Canadei, obiecte neidentificate, aşa numitele „ţinte necorelate” (UTR), aproape una pe zi. În multe dintre aceste cazuri au fost ridicate avioane de vânătoare pentru interceptare, sistematic fără succes. Oficialităţile NORAD au estimat că 80% din UTR pot fi ulterior identificate, dar circa 20% desfid orice explicaţie. Dar – au ținut să precizeze acestea – „este vorba, literalmente, de obiecte zburătoare neidentificate, nu de extratereştri”…

Proiectul AATIP, care a examinat rapoarte OZN din zona aviației marinei militare, a fost condus, începând din 2010 și până în toamna anului 2017, din biroul său, ascuns undeva la etajul cinci al inelului C, din labirintul clădirii Pentagonului, de Luis Elizondo. El lucrase 22 de ani în Departamentului Apărării, deținând înalte autorizații de securitate și participând la misiuni de contrainformații secrete.

Într-un interviu, Luis Elizondo a declarat: „Timp de aproape un deceniu, am desfășurat un proiect de identificare aerospațială foarte sensibil, care s-a concentrat pe tehnologii aeriene neidentificate. În această poziție am învățat că fenomenul este într-adevăr real, tehnologia acestor nave depășește tot ce este cunoscut pe Pământ… dar nu știm ce sunt.” Ca exemplificare, el a descris mai multe observații inexplicabile, făcute de piloți ai marinei și de alți observatori, privind obiecte cu capabilități mult peste ceea ce este considerat în prezent ca aerodinamic posibil.

El a adăugat: „Cei mai mulți dintre noi tind să fie, prin natura lor, sceptici, pentru că suntem în domeniul inteligenței și al securității naționale. Dar odată ce intri să examinezi datele disponibile și specificul a ceea ce vezi, începi să înțelegi că poate există totuși ceva aici, ceva mai mult decât ceea ce cred oamenii, adică drone sau orice altceva ar putea să-și imagineze”.

El a mai precizat că pentru fiecare raport primit de proiect, se verifica dacă datele provin de la o sursă oficială și bine identificată. Apoi se analizau, corelativ, distanța, altitudinea, ce a făcut avionul care zbura, cine zbura, în ce condiții, starea mării ș.a.m.d. În următorul pas, se analiza ceea ce se vedea în videoclip, comparând cu tot ce ar putea fi: drone, avioane comerciale, avioane militare, rachete și orice altceva. În plus, echipa trebuia să afle și cum funcționează. Analiștii dispuneau de o baterie incredibilă de instrumente; totuși au fost și incidente care nu au putut fi explicate.

Luis Elizondo a declarat că aceste operații au continuat și după 2012, până la demisia sa din funcție, în luna octombrie 2017, lipsind doar finanțarea pentru o analiză adecvată a datelor. El a mai declarat că proiectul a avut mulți dușmani, de la sceptici, până la cei „opuși ideologic misiunii AATIP”. Între altele, oficialii serviciilor de informații erau îngroziți de ideea că proiectul ar putea ajunge pe prima pagină a unui ziar; dar au fost chiar și unii care s-au opus din motive religioase, considerând, de pildă, că OZN-urile ar putea fi satanice…

Până la dezvăluirea făcută prin articolul din The New York Times, Pentagonul negase sistematic că ar avea vreun interes în fenomenele aerospațiale neidentificate. De ce? Subiectul este extrem de delicat pentru militari. Dacă recunosc existența lui, trebuie să admită că ceva zboară deasupra teritoriului național, iar aviația militară nu poate face nimic în acest sens. În plus, la întrebările contribuabililor ei vor trebui să admită faptul cu nu au nici cea mai vagă idee ce anume ar putea fi. Cât despre eventuala ipoteză extraterestră, ea este considerată nu doar inacceptabilă, ci și „toxică” și înfricoșătoare sub orice formă.

În același timp însă, militarii au fost, în permanență, extrem de interesați ce anume ar putea fi aceste apariții, dacă nu cumva ele reprezintă o amenințare pentru securitatea națională și dacă din cunoașterea lor nu ar putea fi obținute tehnologii pe care să le folosească aviația militară proprie.

Istoria proiectului

Proiectul AATIP a fost creat la inițiativa lui Harry Reid, senator democrat de Nevada. Începând din 1989, el adunase informații și s-a întâlnit cu oameni de știință, ofițeri de informații și alți cunoscători ai domeniului OZN. Între aceștia era și fostul senator de Ohio, astronautul John Glenn, decedat în 2016, care era convins că guvernul federal ar trebui să ia în serios studiul OZN-urilor.

În 2007, Reid, care, la vremea aceea, era liderul majorității din Senat, a fost abordat de un înalt ofițer de informații din Pentagon, care i-a spus că tema ar merita un studiu mai detaliat. Dispunând și de alte argumente, Reid a prezentat problema senatorului Daniel Inouye, democrat din Hawaii, pe atunci președinte puternicului Comitet al creditelor, precum și senatorului Ted Stevens, un republican din Alaska, ambii veterani ai celui de-al doilea război mondial, care erau și ei îngrijorați de implicațiile potențiale de securitate națională ale fenomenului OZN. Stevens, ca fost pilot militar, avusese chiar o întâlnire cu un OZN. Ambii erau membri de vârf ai unei subcomisii de cheltuieli pentru apărare. Cei trei senatori au găsit modalitatea potrivită pentru a aloca banii, din fondurile pentru aprovizionarea apărării. În bugetele anuale, de 600 miliarde de dolari, ale Departamentului Apărării, cele 22 de milioane, cheltuite pentru acest proiect, erau ușor de camuflat.

Reid a declarat într-un interviu că nu a discutat subiectul în senat, în mod public. „Toți se tem de această problemă, la fel ca piloții care nu vor raporta astfel de ciudățenii. Le este frică să nu creadă cineva că au luat-o razna”. El spunea că a vorbit despre subiect, în treacăt, și cu Bill Clinton și, mai detaliat, cu unul dintre colaboratorii săi – John Podesta – care susținea public realitatea fenomenului OZN.

Reid, care în 2017, la 77 de ani, s-a retras din Congres, a declarat că este mândru de acest proiect. „Nu mi-e jenă, ori rușine și n-am nicio părere de rău… Cred că este unul dintre lucrurile bune pe care le-am făcut în activitatea mea din Congres. Am făcut ceva pe care nimeni nu-l făcuse înainte”.

Harry Reid a povestit că interesul său față de fenomenul OZN provine de la un vechi prieten al său, miliardarul Robert Bigelow, fondatorul unui lanț hotelier și proprietarul companiei de cercetări aerospațiale Bigelow Aerospace din Las Vegas, care lucrează în prezent cu NASA, producând module pentru stațiile spațiale.

În august 2008, Agenția de Informații a Apărării (DIA) a publicat o cerere de ofertă pentru proiect. În urma ei, contractul a fost acordat companiei Bigelow Aerospace, suma inițială fiind de 10 milioane de dolari. Așa cum a precizat Reid: „Chiar dacă a fost un proiect sigur, am vrut să ne asigurăm că oamenii nu s-ar putea plânge că este o afacere între prieteni. A fost scos la licitație, fiind postat luni de zile… Selecția pentru Bigelow a făcut-o DIA, după care a urmat procesul oficial de contractare”. Firmele mai mari, cu legături tradiționale cu Pentagonul, nu au fost interesate de proiect, întrucât – au spus – suma alocată (în total 22 milioane de dolari), era atât de mică, în comparație cu cheltuielile militare obișnuite, încât s-a comentat că era „un contract pentru arahide”.

Contractul cu DIA nu menționa deloc termenul „OZN”, folosind, în schimb, expresii generice, cum ar fi: „viitoarele amenințări”, sau „tehnologii inovatoare”, specificând 12 puncte focale de urmărit, printre care: sustentația, propulsia, materialele, invizibilitatea, precum și interfața umană și efectele asupra oamenilor.

Motivul pentru care Bigelow a câștigat a fost nu doar că a propus cel mai bun cost, dar a fost dispus să asigure infrastructura și să construiască totul pe cont propriu, finanțând proiectul în avans, din banii proprii. El a putut oferi și o facilitate care să se califice pentru o activitate secretă. Pentru contractul cu DIA, Bigelow a angajat o echipă de până la 46 de oameni de știință, specialiști în contrainformații, ofițeri de informații etc. La proiect au contribuit și o seamă de piloți și alți observatori, prin rapoartele lor, susținute de înregistrări radar, instrumentare și, uneori, de dovezi fizice. Proiectul a colectat astfel numeroase înregistrări audio și video, ale unor apariții. De asemenea, cercetătorii au examinat persoane care au spus că au suportat efecte fizice în timpul unor întâlniri apropiate OZN.

S-a aflat, din surse de încredere, că proiectul AATIP a produs trei duzini de rapoarte groase, precum și alte aproximativ trei duzini de rapoarte tehnice, care arată modul în care un astfel de tip de tehnologie exotică ar putea fi utilizat într-o nouă eră a aviației și ce ar putea însemna aceasta pentru apărare. Dintre rapoarte, cel puțin unul avea un volum de 490 de pagini și descria observații OZN, atât din Statele Unite cât și numeroase țări străine, de-a lungul mai multor decenii. Totuși, se pare că – în final – nu s-a descoperit nimic cu adevărat revoluționar, nici pentru siguranța națională, nici pentru noi principii ale aparatelor de zbor. Acesta ar fi fost principalul motiv pentru care, în 2012, finanțarea proiectului s-a încheiat.

Dintre rapoarte, au devenit publice deocamdată două. Primul este o analiză pe 12 pagini intitulată „Propulsie spațială avansată bazată pe ingineria vidului (metrica spațiu-timp)”, realizată de dr.ing. Harold Puthoff, iar al doilea, de 26 de pagini, „Deplasare warp, energia întunecată și manipularea dimensiunilor suplimentare”, având ca autori pe Richard Obousy și Eric Davis. Ambele lucrări abordează, în termeni teoretici, cum să imite comportamentele de zbor și proprietățile de invizibilitate ale OZN-urilor observate. Autorii prezintă formule și deducții, insistând că ele reprezintă „un nou concept al deplasării warp” și adăugând că „niciodată înainte nu s-a sugerat că o asemenea cale ar putea facilita o formă nouă și exotică de propulsie”.

Alături de aceste două rapoarte, a apărut și un document scris de un senior manager al proiectului, rămas anonim. În el se arată că investigațiile au considerat fenomenul OZN într-un sens mult mai larg, incluzând fenomene conexe: creaturi bizare, activitate poltergeist, entități invizibile, globuri luminoase, leziuni produse de OZN-uri unor animale și oameni, ca și multe altele. Proiectul a folosit corpul uman ca un instrument de măsură pentru analiza interacțiunilor cu fenomenul OZN, utilizând: tehnologii criminalistice, instrumente imunologice, biologia celulară, genomica și neuroanatomia, deci o abordare mult dincolo de mărturia unor martori oculari.

Un eveniment important, care a pregătit dezvăluirea proiectului Pentagonului, a fost înființarea, în 2017, din inițiativa lui Tom DeLonge, un mogul de divertisment, a corporației de interes public numită „Academia de Arte și Științe To The Stars” (AAS/TTS). La ea au fost atrase mai multe personalități din proiectul AATIP, între care Luis Elizondo, care și-a dat demisia, în acest scop, din Pentagon, în octombrie 2017, Harold Puthoff etc. Între acționari este și Christopher Mellon, fost director de staff al Comisiei de Informații a Senatului, fost asistent adjunct, pentru informaţii, al Secretarului Apărării, pe perioada a două administrații. Cu toții speră să continue cercetările privind fenomenul OZN, atrăgând și US Air Force, NORAD, ori alte organizații militare cheie, care n-au fost parte a proiectului AATIP. A venit timpul – spunea Mellon – să fie anulate tabuurile privind „OZN-urile” și să fie ascultați piloții și operatorii radar. În plus, guvernul ar trebui să efectueze activități de informare a populației, fie și numai pentru conștientizarea situației, de pildă la piloții civili.

 

… Vă invităm să urmăriți continuarea în episodul următor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *