DOCUMENTAR: Castelul Pelişor – casa visurilor Reginei Maria. Singurul castel în stil Art Nouveau din România
24 mai 2018
Bilet de îmbarcare spre… Iaşi şi apoi către Pakistan, în Lahore
26 mai 2018

DOCUMENTAR: Opera de Stat din Viena – clădirea magică a peisajului vienez, un sanctuar excepţional al artelor

Vineri, 25 mai, se împlinesc 149 de ani de la inaugurarea Palatului Operei Naţionale din Viena, o construcţie a simbolurilor puternice, artistice şi politice.

Strălucitoarea capitală a vechiului Imperiu Habsburgic, oraşul muzicii şi al nostalgiilor, impresionează prin multitudinea de palate, teatre, case şi statui ale compozitorilor ce au trăit şi creat aici, toate de o rară frumuseţe, iar Opera de Stat reprezintă un loc de referință pentru melomani, dar și pentru iubitorul de frumos care poate admira, şi aici, o parte din măreția Habsburgilor, din preocuparea lor pentru grandoare şi rafinament.

Poziţionată între vecinătăţi impozante, precum Palatul Albertina şi Hofburg, Opera impresionează prin scările impunatoare, candelabre aurite, nenumărate decoraţiuni din lemn, marmură şi mozaic, sculpturi, basoreliefuri, ornamente aurite, picturi murale, teme alegorice, iar angajatii instituţiei, remarcabili, costumaţi în ţinute de epocă, te introduc de îndată într-o lume cu ştaif, răsunând de gavote şi menuete, de valsuri şi serenade…

 

Opera vieneză se află pe Ringstrasse, celebra arteră circulară ce delimitează districtul Innere Stadt, un ansamblu istoric construit în Ringstrassenstil, concepţie arhitectonică a anilor 1860-1890.

Despre Ringstrasse ar fi multe de povestit. Artera a fost construită pentru a înlocui zidurile oraşului, datând din secolul al XIII-lea şi consolidate ca urmare a primului asediu turcesc din anul 1529. În anul 1850, zona Vorstädte, adică districtele II – IX, au fost înglobate în perimetrul oraşului, iar zidurile acestuia au devenit doar un impediment pentru trafic.

În anul 1857,  împăratul Franz Joseph I al Austriei emite decretul „Es ist Mein Wille” („Este voia Mea”), prin care lansează ordinul de demolare a zidurilor Vienei pe al căror loc se va naşte Ringstrasse, parte a concepţiei sale despre modernizarea oraşului.

Decretul stabileşte atât dimensiunile exacte ale noului bulevard, precum şi poziţionarea şi funcţionalităţile noilor clădiri ce vor fi ridicate aici, care, în mod obligatoriu, trebuiau să prezinte grandoarea şi gloria Imperiului Habsburgic.

În anii ce au urmat au fost ridicate aici un număr mare de construcţii opulente, publice şi private.

Una dintre primele clădiri ridicate pe Ringstrasse a fost Heinrichshof, aflată până în anul 1945 în proprietatea producătorului de bere Heinrich Drasche, şi era situată chiar vizavi de Operă.

Clădirea Operei vieneze a fost construită în perioada 1861-1869, după concepţia arhitectului August von Siccardsburg – pentru structură – şi cu contribuţia artistului Eduard von der Nüll – pentru decoraţiuni şi interioare. Interesant este faptul că opinia publică a combătut atât de tare concepţia clădirii, laolaltă cu membrii Curţii – care au considerat construcţia ca fiind lipsită de stil – aceasta fiind gândită în spiritul Renaşterii franceze şi italiene, încât a determinat împingerea la sinucidere a lui von der Nüll, şi un infarct fatal suferit de Siccardsburg, ambele momente petrecându-se cu mult înainte ca cei doi să îşi fi văzut munca dusă la îndeplinire. În memoria colectivă a rămas o legendă urbană care arăta că Opera trebuia să fie mult mai înaltă, însă proiectarea în timp scurt a noului bulevard, a determinat ca înălţimea sa să se limiteze la cea a construcţiilor din proximitate.

La 25 mai 1869 se inaugura edificiul, denumit la acea vreme „Teatrul liric imperial”, cu opera Don Giovanni, de Mozart. Evenimentul a avut loc în prezenţa cuplului imperial, împăratul Franz Joseph și a împărăteasa Elisabeta.

Exteriorul Operei se prezintă ca impozant și masiv, aducând elemente ale Renascentismului italian, impresionant în istorie pentru rolul din artă și muzică – amintim aici că primele spectacole de operă au fost scrise și puse în scenă în Italia secolului al XVI-lea.

Opera vieneză prezintă decoraţiuni aparte ce o individualizează în faţa altor construcţii de aici sau din alte mari capitale ale Europei: fațadele realizate în stil renascentist, deasupra intrării principale existând două statui ecvestre reprezentându-i pe cei doi cai înaripați ai lui Erato – muza elegiei şi a poeziei erotice, una dintre cele nouă muze din mitologia greacă, fiică lui Zeus şi a Mnemosynei – , conduși de muzele Poeziei și Armoniei. Pe fiecare parte a Operei se găsesc două fântâni, ce reprezintă muzica, dansul, veselia și pe Lorelei – cea care, după ce şi-a pierdut iubitul căzut de pe stâncă în apă, s-a transformat în sirenă şi cântând îi blestema pe pescari ca atunci când vor privi stânca, bărcile lor să se scufunde şi ei să piară în apele Rinului.

În interior, Opera este fascinantă, prin numeroasele sculpturi, basoreliefuri, elemente aurite, picturi murale, toate realizând un mediu demn de un sanctuar al artelor.

Pardoselile sunt în principal din lemn, marmură și mozaic. Căldura lemnului, de esențe autohtone (stejar, arțar, cireș, nuc, tei) sau exotice (mahon), este preferată în acest spațiu cu climă relativ rece și umedă, iar parchetul urmează specificul acestei zone a Europei, unde există o atracție pentru compoziții complexe, unicat, conform obiceiurilor din epoca de glorie din secolul al XVIII-lea, când palatele aristocrației, în special ale Casei de Habsburg, erau decorate cu adevărate opere de artă în lemn: parchet cu modele complexe, baroce, încrustate sub supravegherea unor arhitecți celebri ai epocii din spațiul francez și italian.

Mozaicul din lemn masiv urmează forme rectangulare, romboidale și triunghiulare de inspirație franceză, sau englezescul basket weave, mizând mai degrabă pe efectele optice ale orientării fibrei de lemn.

Există aici şi aşa-numitele pardoseli reci, mai ales în zonele de tranzit către sala de spectacole, scări de marmură, covoare ceramice, gurile de acces către instalații sunt acoperite cu capace realizate din ceramică smălțuită și metal, de un rafinament deosebit, iar stilizări de cruci celtice sau spirale întregesc reflexia unui peisaj cultural divers, așa cum a fost fără îndoială Imperiul Habsburgic.

La intrare se află Holul, un spațiu impresionant, mai ales prin picturile realizate de Mortiz von Schwind și prin busturile unor compozitori și directori faimoși care au trecut pragul instituţiei – cel mai celebru și impresionant bust fiind cel al compozitorului austriac Gustav Mahler, realizare din anul 1909, a sculptorului francez Auguste Rodin.

Mai departe se află o scară de marmură monumentală către primul etaj, aceasta fiind împodobită cu sculpturi alegorice de Josef Gasser reprezentând cele şapte arte, iar la primul nivel se găsește Salonul de Ceai, fostul Salon Imperial, numit astfel deoarece era dedicat monarhului și invitaților săi, pentru pauzele dintre acte sau pentru întâlniri private la finalul reprezentațiilor. Salonul de Ceai este un spaţiu opulent, ce se remarcă prin superba pictură de pe tavan reprezentând muzica lirică și muzica tragică, dar şi prin numeroase ornamente acoperite cu foiță de aur – elementul comun al decorațiunilor fiind inițialele lui Franz Joseph.

La 12 martie 1945, cu toate că războiul mondial era practic câștigat deja de aliați, Opera vieneză a fost bombardată, un act de agresiune simbolică și gratuită asupra orașului. După ce o mare parte din clădire a rămas în picioare – fațada principală, intrarea, lobby-ul, Salonul de Ceai şi altele, la puţin timp au început ample lucrări de refacere a clădirii, încheiate în noiembrie 1955. Printre altele, sala de spectacole a fost complet remodelată, acustica fiind îmbunătățită prin folosirea lemnului masiv.

Sala de spectacole sau Auditoriumul, a fost complet distrusă în Al Doilea Război Mondial, fiind refăcută integral, aşa cum aminteam, majoritatea elementelor din beton ale construcției fiind îmbrăcate în lemn. Capacitatea sălii – de 3000 de spectatori la momentul construcţiei – a fost redusă ulterior la 2200 de locuri, tot din raţiuni de securitate renunţându-se şi la un candelabru masiv, unic, în favoarea unuia din cristal, cu un diametru de circa 7 metri, care conține peste 1.100 de sfere fațetate. Fosa orchestrei din Sala de spactacole poate găzdui circa 110 persoane.

Povestea cortinei sălii de spectacole merită ceva mai multe detalii, întrucât, la momentul reconstrucției prezenta o scenă din opera “Orfeu și Euridice”, iar ulterior, începând cu anul 1998, este schimbată anual, pentru a prezenta creaţii ale artei moderne contemporane, cu singura condiţie de a respecta tema imaginii inițiale.

Foyerul Schwind este conservat în forma sa originală, fiind realizat în stilul istoricismului romantic, luând numele artistului Moritz von Schwind, autorul celor 16 picturi în ulei din sală menite să pună în valoare busturile unei suite de compozitori celebri.

Salonul Mahler este un spaţiu amenajat în anul 1997, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la debutul lui Gustav Mahler la Opera din Viena, printre decoraţiunile remarcabile de aici regăsindu-se tapiserii, un pian al compozitorului, biroul său de lucru și mai multe portrete.

Salonul de Marmură, amenajat în anul 1955, este deschis spectatorilor în pauza dintre acte şi este realizat în stil modernist, reprezentările de pe pereți arătând scene alegorice legate de artă dramatică, realizate integral din fragmente de marmură provenite de pe teritoriul Austriei.

Opera din Viena mai dispune de numeroase săli de repetiţie: două pentru balet, trei pentru ansamblu, una pentru întregul spectacol, 10 pentru solişti, o sală pentru orgă şi un studio cu 50 microfoane încorporate.

Deşi opiniile iniţiale legate de construcţie nu au fost favorabile, din punct de vedere artistic, instituția s-a dezvoltat în timp, faima sa crescând permanent, sub conducerea unor directori deosebiţi, precum Gustav Mahler, Richard Strauss, Herbert von Karajan, Karl Böhm, Lorin Maazel sau Ioan Holender, conaţionalul nostru, care în anul 1988 a devenit secretarul general al Operei din Viena şi al Volksoper (Opera pentru popor), pentru ca în 1 aprilie 1992, după moartea neaşteptată a directorului Eberhard Waechter, să fie numit manager general al celor două instituţii. Holender a condus Opera vieneză până la 30 august 2010, având cel mai îndelungat mandat de director din istoria celebrei instituţii artistice.

Datorită unei excelente acustici, opera din Viena are astăzi o reputație excepţională printre melomanii din toată lumea, atât pentru reprezentațiile de o înaltă calitate, având cel mai bogat repertoriu permanent între instituţiile de acest fel, datorită prestației de mare calitate a Orchestrei, dar şi graţie faimosului său bal anual.

Balurile au jucat dintotdeauna rolul de afirmare socială în înalta societate, în care domnii își prezintă doamnele, doamnele își prezintă ținutele, domnișoarele sunt prezentate tinerilor, iar Viena se prezintă cu o bogată tradiţie în domeniu.

Primele festivități de acest gen, datează din perioada imediat următoare Congresului de Viena (1814-1815), fiind organizat de artiștii de operă și teatru de la Curtea Imperială, la ”Redoutensäle”, o rafinată și confortabilă sală de bal situată în Palatul Hofburg.

După evenimentele sângeroase din 1848, vienezii nu și-au mai dorit astfel de manifestări, trecând mai mulți ani, până în 1862, când un bal, având ca model Balul Operei din Paris, a fost organizat de ”Theater an der Wien”.

În anul 1869, artiștii s-au mutat, în sfârșit, în noua clădire a Operei Imperiale și Regale, astăzi Opera de Stat, însă împăratul Franz Joseph I le-a interzis să organizeze baluri.

În anul 1877, la 18 decembrie, împăratul a cedat în fața insistențelor cercurilor artistice vieneze și a permis organizarea unei festivități, ce a purtat inițial numele de „Opern Soiree” („Serată la Opera Curţii”), însă dansul a fost interzis. Evenimentul a fost primit cu entuziasm de nobilimea epocii şi de cei care aveau suficienţi bani încât să-şi ofere un asemenea lux. În pofida interdicţiei, sângele și curajul vienez au făcut front comun, iar după miezul acelei nopți a avut loc primul dans din sala de bal a Operei.

La 21 ianuarie 1921, la numai câțiva ani după prăbușirea Imperiului, a avut loc festivitatea ”Opernredoute” predecesorul balului oficial, iar în ianuarie 1935, evenimentul a fost numit pentru prima oară ”Balul Operei din Viena”. Ultima ediție a Balului Operei din Viena a avut loc în 1939, în contextul declanșării celui de-al Doilea Război Mondial și al ocupării Austriei de către naziști.

După redeschiderea Operei de Stat din noiembrie 1955, la 9 februarie 1956, Opera de Stat din Viena a fost transformată într-o grandioasă sală de bal, evenimentul devenind unul monden anual, cu dată fixă.

Balul Operei din Viena a inaugurat şi păstrat cu sfinţenie o ţinută specială, fiind singurul bal din lume care impune astfel de reguli, excepţie făcând doar uniformele militare. Dress code-ul pentru seara de bal este fracul negru cu papion alb pentru bărbați, și rochia lungă și albă asortată cu mănuși și pantofi, de asemenea, albe, pentru tinere.

Trebuie să ştiţi că Balul anual al Operei din Viena este inclus în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO, iar sala de spectacole a Operei de Stat din Viena este transformată, pentru această seară-eveniment, într-o uriașă şi minunată seră, de regulă fiind vorba de peste 50000 de flori care înfrumuseţează atmosfera. La eveniment participă peste 5000 de invitați din întreaga lume, personalități din înalta societate, din politică, din lumea afacerilor, a muzicii, showbiz-ului și a sportului. Să mai menţionăm şi faptul că pentru doritori, biletul de intrare la bal costă 290 de euro, iar prețul unei loje este cuprins între 11500 și 20500 de euro, în funcție de poziția în sală.

Pentru cei care au privilegiul să viziteze Opera de Stat din Viena, evenimentul nu este doar o întoarcere excepţională în timp şi istorie, o cufundare în muzica şi arta de cel mai înalt nivel, ci şi unul din cele mai impresionante momente de care se poate bucura cineva în minunata capitală a Austriei.

de Răzvan Moceanu – RADOR

Fotografii din arhiva personală, aprilie 2017           

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *