DOCUMENTAR: Mihail Kogălniceanu, 200 ani de la naştere

Acum 200 de ani, la Iași, s-a născut Mihail Kogălniceanu (6 septembrie 1817) şi a murit la vârsta de 74 de ani, în timpul unei operaţii la Paris (20 iunie 1891). Mihail era fiul vornicului Ilie Kogălniceanu şi al Katincăi Stavilă. Și-a început studiile sub îndrumarea călugărului Gherman Vida, apoi la pensionul lui Victor Cuénim din Iași și la Institutul Francez din Miroslava (Iași). Studiile superioare le-a făcut în străinătate, la Luneville (Facultatea de Litere) și la Berlin (dreptul și istoria).

Personalitate plurivalentă, a fost om politic, istoric, scriitor şi publicist.

În plan ştiinţific, Mihail Kogălniceanu a fost  membrutitular al Societăţii Academice Române (16 septembrie 1868), vicepreşedinte (5 aprilie 1886 – 28 martie 1887) şi preşedinte (28 martie 1887 – 27 martie 1890) al Academiei Române, preşedinte al Secţiunii Istorice a Academiei Române (1891).

Poate mai puţin cunoscută este activitatea sa de jurnalist şi editor de presă. În 1838 a preluat de la Gh. Asachi ”Alăuta Românească”, iar în 1840 a publicat revista ”Dacia literară”, care, în celebra sa « Introducţie », punea bazele unei literaturi moderne în Principatele Române.  Totodată, a  editat ”Foaia Sătească a Prințipatului Moldaviei” şi a înființat o tipografie și o editură proprie.

În literatură, a scris, mai ales, proză autobiografică (”Iluzii pierdute”, ”Un întâiu amor”, 1841), istorică (”Trii zile din istoria Moldaviei”), satirică (”Fiziologia provincialului la Iași”).

Ca istoric, în 1837 a publicat, la Berlin, ”Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiens”, iar în 1841 a fost promotorul primei colecții de documente istorice, ”Arhiva românească”, urmată de ”Letopisețele Țării Moldovii” în care apăreau pentru prima dată cronicile lui Miron Costin și Ion Neculce.

A desfăşurat şi o intensă activitate politică. A participat la Revoluția din 1848 din Moldova, alături de alte mari personalităţi române, iar după Războiul Crimeii, în noul context internaţional, Kogălniceanu a militat pentru unirea Principatelor Române.

A fost printre cei care l-au văzut pe colonelul Alexandru Ioan Cuza drept simbolul Micii Uniri : pe 5 ianuarie 1859, în şedinţa Adunării Elective din Moldova, Mihail Kogălniceanu a pledat cu mare căldură pentru alegerea ca domnitor a acestuia.

După Unirea de la 1859, a fost artizan și susținător al unor mari reforme din timpul domniei lui Al. I. Cuza, în urma cărora cele două Principate au devenit un stat unitar modern.

A ajuns până la demnitatea de prim-ministru al Moldovei (1860-1861) și apoi al României (1863-1865), ministru ad-interim la culte în Moldova (1860-1861), ministru de interne (1863-1864, 1868-1870, 1879-1881), ministru al industriei, agriculturii și lucrărilor publice (1864-1865) și ministru de externe (1876, 1877-1878). A fost, de asemenea, ministru plenipotențiar și trimis extraordinar la Paris (iulie 1880-iunie 1881).

Prin activitatea sa neîntreruptă, Kogălniceanu a contribuit la modernizarea statului român după model occidental, cu instituţii şi cadre legislative avansate.

Menţionăm momentul din decembrie 1863, când se adoptă legea secularizării averilor mănăstireşti. Apoi, în anul 1864 au fost promulgate legile privind organizarea administraţiei. Prin legea comunală, satele şi cătunele se grupau în comune rurale; mai multe comune formau o plasă, iar mai multe plăşi formau un judeţ. Administraţia judeţelor şi a comunelor se făcea de consilii alese pe baza votului cenzitar, iar în fruntea administraţiei judeţului era un prefect, plasa era condusă de un subprefect iar comuna era condusă de un primar. Să adăugăm şi că una din cele mai importante hotărâri a fost reorganizarea justiţiei. Astfel, au luat fiinţă judecătoriile de plasă, tribunalele judeţene, curţile de apel, curţile de juraţi şi Curtea de Casaţie, care era totodată şi instanţa de recurs.

Cel mai cunoscut discurs al lui Kogălniceanu are legătură cu activitatea sa pentru dobândirea și apoi pentru recunoașterea independenței țării. La 9 mai 1877, în cadrul unei sesiuni extraordinare a Adunării Deputaților, Kogălniceanu afirma : ”Suntem independenți, suntem națiune de sine-stătătoare (…) suntem o națiune liberă și independentă”.

Activitate	Mandat
Deputat	1866
Preşedintele Consiliului de Miniştri	11 octombrie 1863 – 26 ianuarie 1865
Ministru de Interne	11 octombrie 1863 – 19 iulie 1864
16 noiembrie 1868 – 24 ianuarie 1870
17 noiembrie 1878 – 25 noiembrie 1878 (ad-interim)
11 iulie 1879 – 17 aprilie 1880
Ministru de Interne, Agricultură şi Lucrări Publice	19 iulie 1864 – 26 ianuarie 1865
Ministru de Externe	26 august 1869 – 28 noiembrie 1869 (ad-interim)
27 aprilie 1876 – 23 iulie 1876
3 aprilie 1877 – 25 noiembrie 1878
Ministrul Lucrărilor Publice	6 mai 1864 – 19 iulie 1864 (ad-interim)

 Astăzi, ne-am putea întâlni cu Kogălniceanu într-un mod inedit. La intrarea în Muzeul Memorial ”Mihail Kogălniceanu” din municipiul Iași, holograma lui Mihail Kogălniceanu îi întâmpină pe vizitatori. Holograma 3D în mărime naturală îi salută pe turişti şi le vorbeşte în limbajul epocii despre casa în care a trăit, despre activitatea sa şi evenimentele secolului al XIX-lea. Proiecția holografică este o premieră naţională într-un muzeu din România. Softul special a fost realizat în Marea Britanie, un actor a înregistrat un text redactat de muzeu, iar Kogălniceanu vorbeşte de câte două minute, încântând oaspeţii. Holograma permite o mai bună percepție asupra lui Mihail Kogălniceanu, orator și diplomat, exponentul generației de ctitori ai României moderne, ale cărui obiective clare și perseverent urmărite au fost: dezvoltarea conștiinței naționale, realizarea statului național, obținerea, recunoașterea și respectarea independenței.

 Bibliografie

 Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007, pp.398-405 ISBN 973-99321-7-7

Alexandru Zub, Mihail Kogălniceanu, un arhitect al României moderne, Editura Institutul European, Iaşi, 2005 ISBN 973-611-350-7

Flux Agerpres