Ascultă Radio România Cultural Live

DOCUMENTAR: In memoriam Emil Hossu - 75 de ani de la nașterea actorului

24 Noiembrie 2016, 07:53

Emil Hossu s-a născut la 24 noiembrie 1941, în Ocna Sibiului, dar când era foarte mic familia s-a mutat la Cluj. Tatăl, fiind diplomat, a fost deportat în august 1945, împreună cu toată familia, într-un lagăr din Germania, unde au rămas un an și trei luni. După ce au scăpat din lagăr, s-au întors în România.

A urmat cursurile Liceului ''Cantemir'' din București. Profesorul său de limba română din liceu, Constantin Manolescu, a fost cel care l-a îndrumat spre actorie după ce a rămas impresionat de prestația tânărului elev, într-un spectacol școlar, unde Emil Hossu a interpretat rolul lui moș Tănase din ''Răzvan și Vidra''.

Pentru că nu avea ''origine sănătoasă'', Emil Hossu a intrat la IATC abia la a treia încercare și a absolvit-o în 1965. Primele sale roluri au fost la teatrul radiofonic. A fost apoi repartizat la Teatrul ''Nottara'', unde a jucat toată viața. A avut roluri importate în teatru, unul dintre cele mai dragi fiind, conform unei declarații a regretatului actor, cel al lui Paul Bentu, ''un aviator răzvrătit'', conform site-ului www.cinemarx.ro.

Între piesele în care a jucat pe scena Teatrului Nottara amintim: ''Acești nebuni fățarnici'', ''Barbarii'', ''Scenariul'', ''Opt femei'' etc. A jucat, alături de Mircea Diaconu și Constantin Cotimanis, în piesa "Operele complete ale lui WLM SXPR", un spectacol-compilație a 37 de piese ale marelui William Shakespeare.

Cu actrița Diana Lupescu, la premiera spectacolului "De trei ori dragoste", la Teatrul "Nottara", 2005

Ani la rând a jucat cu casa închisă, alături de soția sa, Catrinel Dumitrescu, spectacolul ''Doi pe o bancă''. A jucat și într-o piesă regizată de Catrinel Dumitrescu la Nottara, ''Bătrânul'' de Maxim Gorki, alături de mulți colegi, de foști studenți de-ai lor, de Constantin Cotimanis, Anca Bejenaru, Gabriel Răuță. A apărut în numeroase spectacole de teatru Tv sau radiofonic, dar și în show-uri de televiziune.

Din bogata sa filmografie amintim: ''Cerul începe la etajul III'' (1967), ''La datorie'' (1968), ''Ciuta'' (1970), ''Cântecele mării'' (1971), ''Decolarea'' (1971), ''Toamna bobocilor'' (1975), ''Accident'' (1977), ''Regăsirea'' (1977), ''Iarna bobocilor'' (1977), ''Muntele alb'' (1978), ''Pentru patrie'' (1978), ''Bună seara, Irina'' (1980), ''La răscrucea marilor furtuni'' (1980), ''Convoiul'' (1981), ''Iată femeia pe care o iubesc'' (1981), ''Secretul lui Bachus'' (1984), ''Sosesc păsările călătoare'' (1984), ''Zbor periculos'' (1984), ''Eroii n-au vârstă'' (1984), ''Noi, cei din linia întâi'' (1985), ''Vară sentimentală'' (1986), ''Cale liberă'' (1986), ''Secretul lui Nemesis'' (1987), ''Harababura'' (1990), ''Balanța'' (1992), ''Cel mai iubit dintre pământeni'' (1993), ''Liceenii în alertă'' (1993), ''Straniul paradis'' (1995), ''Punctul zero'' (1996), ''Chiquititas'' (2007), ''Fetele marinarului'' (2009).

Actorul Emil Hossu a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, ''pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București''.

Actrița Catrinel Dumitrescu la decernarea, in memoriam, a unei stele pentru Emil Hossu, în Piața Timpului din București, 2012

Emil Hossu a murit la 25 ianuarie 2012, în urma unui infarct miocardic, cu câteva minute înainte de începerea spectacolului ''Aniversarea'', în timpul repetiției generale, pe scena teatrului Nottara.

AGERPRES

Raportul de gardă: Migrena, cel mai important factor de risc pentru accidentul vascular cerebral la persoanele tinere
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 14:00

Raportul de gardă: Migrena, cel mai important factor de risc pentru accidentul vascular cerebral la persoanele tinere

Într-un studiu publicat în Circulation: Cardiovascular Quality and Outcomes , cercetătorii au ajuns la...

Raportul de gardă: Migrena, cel mai important factor de risc pentru accidentul vascular cerebral la persoanele tinere
Webdocumentarul Mândrie și Beton. După 10 ani a fost nominalizat la European Press Prize
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 13:05

Webdocumentarul Mândrie și Beton. După 10 ani a fost nominalizat la European Press Prize

Anul acesta organizatorii au primit 800 de propuneri din peste 40 de țări europene , publicate inițial în 35 de limbi...

Webdocumentarul Mândrie și Beton. După 10 ani a fost nominalizat la European Press Prize
FOXFINDER de Down King,  o nouă premieră pe țară la Teatrul EXCELSIOR din București
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 11:13

FOXFINDER de Down King, o nouă premieră pe țară la Teatrul EXCELSIOR din București

Teatrul EXCELSIOR - singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor adulți – anunță premiera...

FOXFINDER de Down King, o nouă premieră pe țară la Teatrul EXCELSIOR din București
Primul eveniment SFR 15: Spectacolul de teatru „Tatăl” Actorul Victor Rebengiuc revine la Iași
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 07:19

Primul eveniment SFR 15: Spectacolul de teatru „Tatăl” Actorul Victor Rebengiuc revine la Iași

Organizatorii festivalului Serile Filmului Românesc (SFR) anunță primul eveniment al ediției aniversare cu numărul 15...

Primul eveniment SFR 15: Spectacolul de teatru „Tatăl” Actorul Victor Rebengiuc revine la Iași
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București este co-organizator în Festivalul Internațional Shakespeare 2024, ediția   a XIV-a (16 – 26 mai)
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 07:17

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București este co-organizator în Festivalul Internațional Shakespeare 2024, ediția a XIV-a (16 – 26 mai)

La 30 de ani de la prima ediție a Festivalului Internațional Shakespeare care aduce la Craiova cele mai mari nume ale regiei...

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București este co-organizator în Festivalul Internațional Shakespeare 2024, ediția a XIV-a (16 – 26 mai)
Cannes 2024: Două filme românești, în selecția ediției
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 06:41

Cannes 2024: Două filme românești, în selecția ediției

Filmul „Trei kilometri până la capătul lumii” se află în competiţia pentru marele premiu.

Cannes 2024: Două filme românești, în selecția ediției
Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României
Teatru și film 21 Aprilie 2024, 05:25

Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României

Anul filmelor de artă de la Muzeul Național de Artă al României a debutat în luna martie cu proiecția Tițian....

Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României
Program special pentru vacanța de 1 și 2 mai la Teatrul Național din București
Teatru și film 20 Aprilie 2024, 06:07

Program special pentru vacanța de 1 și 2 mai la Teatrul Național din București

Teatrul Național din București a pregătit un program special pentru vacanța de  1 și 2 mai  de anul acesta, cu nu...

Program special pentru vacanța de 1 și 2 mai la Teatrul Național din București
Ascultă live

Ascultă live

03:30 - 04:00
Legendele muzicii (reluare)
Ascultă live Radio România Cultural
03:30 - 04:00
BISERICA SI SOCIETATEA ®
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 06:00
PROGRAM MUZICAL NOCTURN
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
00:00 - 06:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru