Idei în nocturnă- Pagini de Istorie – Invitaţi, Adriana Buzoianu şi Viorel Patrichi, jurnalişti ai RADOR
26 iunie 2018
Izvoare de filosofie – Poezia – Instrument privilegiat de filosofare?
29 iunie 2018

Despre muncă și vacanță, cu filosoful Constantin Vică, la Rezidența BRD Scena 9

Pe 27 iunie, de la ora 19.30, Rezidența BRD Scena9 va găzdui conferința cu titlul „Venirea vacanței. Dispariția muncii”, în contextul vacanței de vară. Această ediție a Intersecțiilor de Miercuri îl va avea ca invitat pe filosoful Constantin Vică, lector în cadrul Universității București și cercetător afiliat Centrului de Cercetări în Etică Aplicată.

Miercurea aceasta avem plăcerea să găzduim la Rezidența BRD Scena9 cea de-a doua conferință susținută de filosoful Constantin Vică în cadrul Intersecțiilor de Miercuri. Discuția va fi legată de vacanță și ce se întâmplă când ne oprim să mai muncim”, a declarat Georgiana Nica, Junior Brand Communication Manager BRD – Groupe Société Générale.

Viața noastră viitoare se va desfășura între roboți și Emil Brumaru. Discuția noastră de miercuri are ca program social și (bio)politic distihul ‹‹În universul nostru dens și mic/Urșii mănâncă și nu fac nimic››. Fii ca urșii!”, spune Constantin Vică.

Constantin Vică, cunoscut și drept „filosoful netului”, este specialist în filosofie practică în domeniul internetului și al tehnologiei web. A studiat la Paris, Oxford și în Japonia, iar domeniile sale de cercetare cuprind etica aplicată, etica informației și computerelor, etica mașinilor și roboților – roboetică, filosofia informaticii, filosofia socială și politică și proprietatea intelectuală.

***

Ce sunt Intersecțiile de Miercuri?

Intersecțiile de Miercuri sunt un proiect inițiat și coordonat de scriitoarea Svetlana Cârstean, susținut de BRD – Groupe Société Générale, care se desfășoară în fiecare săptămână la Rezidența BRD Scena9, din strada I. L. Caragiale nr. 32.

Primul sezon a avut loc în perioada aprilie – septembrie 2015, în cadrul proiectului București Capitală Europeană a Culturii 2021. Intersecțiile de miercuri. Sezonul 3 a demarat în noiembrie 2017, iar printre invitați s-au numărat până acum scriitorul Mircea Cărtărescu, artistul Ion Barbu, filosoful Mihai Șora, Edmond Niculușcă – fondatorul A.R.C.E.N., artistul Roman Tolici, antropologul Vintilă Mihăilescu, artistul Ștefan Câlția, actorul Victor Rebengiuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *