Daniela Rațiu: "Trebuie să învăţăm să gustăm şi să luptăm pentru libertate în fiecare zi, nu pe porţii."
12 Septembrie 2018, 18:52
Documentarul-eseu „Porția de libertate”, un film realizat de scriitoarea și jurnalista Daniela Rațiu, îi are drept eroi pe scriitorii Viorel Marineasa Daniel Vighi și Radu Vancu. „Porția de libertate” este un eseu vizual în două părți: prima parte – „Tanchistul sovietic” cu Daniel Vighi și Viorel Marineasa, fondatori ai Societății Timișoara iar partea a doua – „Strada lui Vancu" cu Radu Vancu. Un film despre trecut, prezent și viitor. O incursiune în timp, Radio Europa Liberă, singura legătură cu lumea, Decembrie 1989, gloanțe și tancuri la Timișoara, ultimul miting al lui Ceaușescu, victoria de atunci și prezentul. Aceeași luptă pentru libertate. Astăzi nu sunt gloanțe. Astăzi, granița dintre libertate și pierderea ei este foarte fragilă. Un eseu despre libertate și literatură. Proiecția filmului documentar „Porția de libertate” are loc în această seară, 12 septembrie 2018, de la ora 19, la librăria Humanitas de la Cișmigiu.
Invitații Ancăi Mateescu la GPS Cultural au fost Daniela Rațiu, Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Alexandru Manderseit și Radu Vancu.