Să ascultăm ”Marea” lui Debussy, la Sala Radio!
10 octombrie 2018
Timpul prezent – soluţii pentru castelele şi conacele degradate
10 octombrie 2018

Concert de jazz și lansare de CD la Sala Radio

Joi, 11 octombrie (19:00), se redeschide, la Sala Radio, stagiunea de JAZZ pe care o prezintă Big Band-ul Radio, recent aplaudat pe scena Cerbului de Aur 2018. În fiecare lună a stagiunii, Big Band-ul Radio prezintă publicului un concert de jazz sau de pop/blues, cu participarea unui invitat special din țară sau din străinătate și sub bagheta cunoscutului compozitor și dirijor Ionel Tudor.

Primul concert al noii stagiuni o are ca invitată specială pe Marta Hristea (Marea Britanie), absolventă a Conservatorului din Rotterdam, Olanda, secția de jazz vocal.

La finalul concertului, Editura Casa Radio va lansa, în foaierul central al Sălii Radio, un nou album de jazz semnat de artiştii Big Band-ului Radio, sub titlulAlin Constanţiu&Remember ’26 Dixieland Band, „When the Saints go marchin’ in“. Evenimentul va fi prezentat de Florian Lungu.

Marta Hristea a debutat în anul 1994 ca artistă pop. După câteva turnee cu nume importante ale muzicii ușoare românești, îl întâlnește, în 1996, pe Mircea Tiberian care îi îndreaptă pașii către muzica de jazz. Primul ei album, Villacross Passage, din 1998, este un album de referință în muzica de jazz vocală din România și a fost premiat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor. De-a lungul anilor, Marta Hristea a colaborat cu muziceni ca Johnny Răducanu, Cristian Soleanu, Vlaicu Golcea, Sorin Romanescu, Maurice de Martin ș.a. și a concertat pe scene din majoritatea țărilor europene.  

Big Band-ul Radio a luat ființă în 1949, întâi în formula combo, pentru ca în anul 1953, când la conducerea acestei orchestre a fost numit Sile Dinicu, să se extindă cu o secțiune de corzi, ajungând la un ansamblu de 45 de instrumentiști și purtând denumirea de Orchestra Radio-Televiziunii Române. După 1989, orchestra a devenit ceea ce este și astăzi: Big Band-ul Radio. De-a lungul anilor, 4 dirijori și-au legat numele de această orchestră: Sile Dinicu (din 1953), Cornel Popescu (din 1985), Ion Cristinoiu (din 1991) și Ionel Tudor (din 1994).

Orchestra este alcatuită din muzicieni de elită, dar și din cei mai buni instrumentiști din tânăra generație și reprezintă un ansamblu unic în peisajul muzical românesc.

Big Band-ul Radio a fost prezent pe scena celor mai importante evenimente, concursuri și festivaluri, naționale și internaționale, de muzică de jazz, blues, pop, pop-rock sau simfonic-pop din România, în nenumărate concerte de tip „Proms”, emisiuni și concursuri de televiziune, emisiuni de radio și a susținut concerte și recitaluri alături de nume mari ale jazz-ului, blues-ului sau ale muzicii pop sau rock din țară sau din străinătate.

Compact-discul Alin Constanţiu&Remember ’26 Dixieland Band, „When the Saints go marchin’ in“ este disponibil pe site-ul Editurii Casa Radio (www.edituracasaradio.ro), la Librăria Casa Radio din str. Temișana nr. 31, București, şi la standul din foaierul Sălii Radio, unde poate fi achiziționat la preț de producător.

Produsele Editurii Casa Radio se găsesc şi în magazinele de specialitate (librăriile Humanitas, Cărturești ş.a.).

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pewww.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pewww.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *