Ascultă Radio România Cultural Live

Concert „Centenar între vechi și nou”, duminică la Muzeul Satului

01 Noiembrie 2018, 15:23

Duminică, 4 noiembrie, de la ora 12:00, publicul bucureștean este invitat la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” la un nou eveniment parte din proiectul „100 de ani în 100 de concerte” organizat de UCIMR pentru a sărbători Centenarul alături de public și cei mai buni artiști ai momentului, dar și alături de tinere talente aflate în plină afirmare.

Evenimentul va avea loc la Sala „Victor Ion Popa” (Şos. Kiseleff nr. 30), iar intrarea va fi liberă, prin înscriere în prealabil la adresa rezervari.ucimr@gmail.com

Pe scenă vor urca laureații Concursului „Drumul spre celebritate” 2018, ce se desfășoară în aceste zile. Tinerii muzicieni vor interpreta un program – surpriză de muzică clasică, iar în calitate de prezentator va fi jurnalistul Sebastian Crăciun, președinte al Asociației „ProValores”.

De-a lungul celor 9 ediții de până acum, numeroși artiști aflați în Finală și-au confirmat neîntârziat  talentul, iar astăzi concertează pe cele mai importante scene din Europa, câștigând concursuri de renume. Așadar, duminică, cei prezenți se vor număra printre primii care îi vor putea asculta pe artiștii noii generații cu care scena din România se poate mândri în viitorul apropiat.

Sub bagheta dirijorală a lui Răzvan Rădos, va urma concertul Corului Canticum care v-a pregătit un program spectaculos sub egida „Centenarului între vechi și nou”, interpretând atât cântece din folclorul românesc, cât și piese moderne adaptate pentru formula corală. Veți asculta „Sara pe deal”, „Sârba” și alte lucrări vechi, dar și reinterpretări ale unor legendare piese pop-rock.

Programul zilei se va încheia cu o invitată specială. Tânăra în vârstă de 10 ani, Angela Gheorghiu, remarcată deja prin câștigarea a numeroase concursuri precum „Mamaia copiilor”, concursul „Europa Tânără” de la Kiev de săptămâna aceasta, va susține un scurt recital care va cuprinde piesele cu care a cucerit publicul și juriile la competițiile recente de canto.

Despre Corul Canticum

Corul Canticum adresează tuturor o invitație în lumea artei corale de calitate. Ansamblul a debutat pe scena Universității Naționale de Muzică din București în primăvara anului 2015. Evenimentul s-a bucurat de un succes deosebit, iar Canticum Bucharest a obținut încă de la prima sa apariție aprecierile publicului meloman și ale elitei muzicale bucureștene. Cei douăzeci și cinci de tineri muzicieni, alături de dirijorul Răzvan Rădos, își propun să aducă un plus de prospețime genului coral, făcându-l accesibil marelui public prin abordarea unui repertoriu inspirat din muzicile tradiționale, folclorice, jazz, gospel, pop etc.

 

Despre Concursul „Drumul spre celebritate”

De nouă ani Asociația Pro Valores, Centrul pentru Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, Orchestrele Radio, Radio România Cultural și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România își unesc eforturile pentru a organiza o competiție muzicală unică în România – Concursul “Drumul spre celebritate” - singura competiție care deschide porțile scenelor importante pentru generația tânără de muzicieni.

Cei mai buni dintre cei foarte buni, muzicienii câștigători ai trofeului de la fiecare familie de instrumente, sunt invitați să cânte în recital în cadrul Mogoșoaia ClasicFest și a Stagiunii “Sunetul muzicii” de la Castelul Peleș și își primesc cel mai important premiu pe scena Sălii Radio, având șansa de a concerta cu una dintre cele mai valoroase orchestre ale țării, iar evoluția lor să poată fi auzită în toată țara prin transmisiunile directe realizate de Radio România Cultural și Radio România Muzical.

Concursul „Drumul spre celebritate” este singura competiție muzicală din România care pune față în față tinerii muzicieni și viitorii lor spectatori.

De nouă ani am fost martorii evoluțiilor a peste 500 de tineri muzicieni, precum și a bucuriei cu care s-au apropiat de muzică, de istorie și de cultură peste 7000 de elevi ai școlilor bucureștene.

--

Concertul „Centenar între vechi și nou” este parte a proiectului „100 de ani în 100 de concerte” organizat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), acțiune co-finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Parteneri: Exces Music, programul „Oportunități la tine acasă” derulat de UCIMR, Asociația „ProValores”

Parteneri media: EnjoyTV Romania, Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Agenția de carte, Bucuresteni.ro, România Pozitivă

Notă: Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” ajunge anul acesta la cea de-a XVII-a ediție
Muzică-Dans-Arte 18 Aprilie 2024, 12:20

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” ajunge anul acesta la cea de-a XVII-a ediție

Teatrul de Păpuși „Prichindel” și Consiliul Județean Alba organizează, în perioada 19 - 25 mai, Festivalul...

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” ajunge anul acesta la cea de-a XVII-a ediție
Centenarul Giacomo Puccini,  celebrat în România prin evenimente de înaltă ținută artistică
Muzică-Dans-Arte 18 Aprilie 2024, 11:59

Centenarul Giacomo Puccini, celebrat în România prin evenimente de înaltă ținută artistică

Anul 2024 îi este dedicat compozitorului italian Giacomo Puccini , de la a cărui trecere în eternitate se...

Centenarul Giacomo Puccini, celebrat în România prin evenimente de înaltă ținută artistică
Premieră la TEATRELLI, de Ziua Internațională a Dansului: Lost Movement - un performance de Nana Biakova (Ucraina)
Muzică-Dans-Arte 18 Aprilie 2024, 10:59

Premieră la TEATRELLI, de Ziua Internațională a Dansului: Lost Movement - un performance de Nana Biakova (Ucraina)

Ziua Internațională a Dansului (29 aprilie) aduce în premieră la Teatrelli un performance realizat de coregrafa și...

Premieră la TEATRELLI, de Ziua Internațională a Dansului: Lost Movement - un performance de Nana Biakova (Ucraina)
Răzvan Stoica aduce vioara Stradivarius în colegiile din București, în cadrul proiectului „Un Stradivarius în școli”
Muzică-Dans-Arte 17 Aprilie 2024, 18:05

Răzvan Stoica aduce vioara Stradivarius în colegiile din București, în cadrul proiectului „Un Stradivarius în școli”

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii...

Răzvan Stoica aduce vioara Stradivarius în colegiile din București, în cadrul proiectului „Un Stradivarius în școli”
Filarmonica de Stat Oradea organizează a treia ediție a Concursului Internațional „Orchestra's Conductor”
Muzică-Dans-Arte 17 Aprilie 2024, 17:24

Filarmonica de Stat Oradea organizează a treia ediție a Concursului Internațional „Orchestra's Conductor”

Filarmonica de Stat din Oradea organizează în perioada 26 aprilie - 2 mai 2024 , cea de-a treia ediție a unui concurs...

Filarmonica de Stat Oradea organizează a treia ediție a Concursului Internațional „Orchestra's Conductor”
Șona AIR (Artists in Residence) se apropie de finalul ediției de primăvară și anunță participanții ediției din toamnă
Muzică-Dans-Arte 17 Aprilie 2024, 10:19

Șona AIR (Artists in Residence) se apropie de finalul ediției de primăvară și anunță participanții ediției din toamnă

Într-o continuă misiune de susținere a artiștilor și creativilor, Fundația Ștefan Câlția se pregătește să...

Șona AIR (Artists in Residence) se apropie de finalul ediției de primăvară și anunță participanții ediției din toamnă
”Vioara lui Enescu”... la Palat, violonistii Gabriel Croitoru și fiica sa, Simina Croitoru, în concert pe 23 aprilie la Palatul Culturii din Iași
Muzică-Dans-Arte 17 Aprilie 2024, 07:29

”Vioara lui Enescu”... la Palat, violonistii Gabriel Croitoru și fiica sa, Simina Croitoru, în concert pe 23 aprilie la Palatul Culturii din Iași

Îndrăgita pereche de muzicieni, tată și fiică, violoniștii Gabriel Croitoru și Simina Croitoru , care anul acesta vor...

”Vioara lui Enescu”... la Palat, violonistii Gabriel Croitoru și fiica sa, Simina Croitoru, în concert pe 23 aprilie la Palatul Culturii din Iași
Galeria Foișor găzduiește în perioada 18 aprilie-19 mai 2024, expoziția intitulată „Omagiu marilor maeștri ai picturii europene” din Colecția Cristina Seltea-Gheorghief
Muzică-Dans-Arte 16 Aprilie 2024, 17:47

Galeria Foișor găzduiește în perioada 18 aprilie-19 mai 2024, expoziția intitulată „Omagiu marilor maeștri ai picturii europene” din Colecția Cristina Seltea-Gheorghief

Vernisajul expoziției va avea loc duminică, 21 aprilie 2024, ora 14:00.

Galeria Foișor găzduiește în perioada 18 aprilie-19 mai 2024, expoziția intitulată „Omagiu marilor maeștri ai picturii europene” din Colecția Cristina Seltea-Gheorghief
Ascultă live

Ascultă live

21:00 - 21:10
Povestea de seară
Ascultă live Radio România Cultural
21:00 - 21:05
Ştiri
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
20:10 - 22:00
CU INIMA DESCHISĂ
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
21:00 - 23:00
Party Time by Dj Rux
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru