Bilet de îmbarcare spre… ţinuturi gorjene şi apoi către Spania, la Madrid
3 martie 2018
SPANIA – MADRID 2
3 martie 2018

Cel mai mare monument românesc realizat peste hotare; Aşezământul românesc ortodox de la Ierihon, oraşul paradoxurilor

 

Sâmbătă, pe data de 3 martie, vă propun la „Născut în România” o convorbire care are în atenţie Aşezământul românesc ortodox de la Ierihon. Arhitectul Sorin Vasilescu, creatorul acestui proiect

impresionant ne introduce în această ediţie, în înţelegerea ideilor care au stat la la baza construirii celui mai mare monument românesc realizat peste hotare. La circa 20 de km de Ierusalim şi la 400 de m sub nivelul mării, străvechiul oraş Ierihon este unul al paradoxurilor inclusiv climaterice. Poţi să ai iarnă grea la Ierusalim şi plus 40 de grade la Ierihon.

În acest oraş născut în inima Iudeii a căpătat valoare şi dimensiune, un monument religios românesc, de o mare însemnătate. În trecutul îndepărtat, un fir de apă a determinat, într-un spaţiu aflat într-o zonă extrem de aridă, un oraş prosper. În plus, Ierihonul înseamnă, o enclavă arabă într-o lume israeliană.

Istoria din spatele construirii Mânăstirii este una de poveste. O familie de creştini români, stabilită în urmă cu decenii la Ierihon -lasă unicului fiu ca moştenire, cu limbă de moarte, proprietatea lor, dorind ca aceasta să ajungă la un moment dat, bisericii ortodoxe.

Intrarea în proprietate a fost o istorie în sine. Doar diplomaţia extraordinară a ierarhilor Bisericii ortodoxe a dus la semnătura preşedintelui Arafat care a permis construirea monumentului, în această lume în care, elemente de legislaţie britanică se împletesc cu principii otomane şi elemente israeliene.

În plus, în timp, spaţiul modest donat Bisericii ortodoxe a fost mărit prin achiziţii, permiţând construirea importantei mânăstiri de pelerinaj în care dimensiunile şi scara monumentului au o proprie dialectică.

În această lume extrem de deosebită a oraşului Ierihon apare şi străluceşte Aşezământul românesc ortodox.

 

Realizator Roxana Păsculescu
 
fotografiile, prin amabilitatea arhitectului Sorin Vasilescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *