Bistrița Năsăud
20 iulie 2018
Bilet de îmbarcare spre… Ţinutul Neamţului şi apoi către Statele Unite ale Americii, la Chicago
21 iulie 2018

Calatorie in jurul lumii – Sambata 21 iulie ora 19

Realizator Magdalena Tara

Invitat special E.S. Domnul Salah El-Sadek Ambasadorul Republicii Arabe Egipt

Cu participarea actorilor Croistina Deleanu si Eugen Cristea

În secolul XIX apar, în lumea arabă, mişcări politice pentru afirmarea identităţii proprii, sub influenţa abordării romantice a istoriei. Începe „renaşterea (Al-Nahda) arabă”, caracterizată, în esenţă, de revitalizarea patrimoniului islamic din perioada de glorie a califatului arab, pe de-o parte, şi de încercările de modernizare a Islamului, pe de alta.

Deschiderea canalului Suez (1869) consacră rolul geostrategic al Egiptului. Disputa dintre Imperiul Britanic, Imperiul Otoman şi Franţa pentru controlul noului drum spre Asia se încheie odată cu instaurarea protectoratului britanic la începutul primului război mondial (1914).

Afirmarea principiului naţiunilor conduce la proclamarea independenţei formale a Egiptului faţă de Imperiul Britanic (1922); Egiptul este proclamat regat, sub conducerea regelui Fouad, urmat de fiul său, regele Farouk (1936-1952). Marea Britanie menţine controlul militar şi economic asupra Egiptului în toată această perioadă.

La 23 iulie 1952, puterea este preluată de „Ofiţerii Liberi”, o grupare militară condusă (formal) de generalul Naguib, înlocuit la scurt timp de Gamal Abdel Nasser. În 1953, Egiptul este proclamat republică, condus de un Consiliu Revoluţionar, sub preşedinţia lui Nasser, data de 23 iulie fiind declarata Ziua Nationala a Republicii Arabe Egipt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *