Mama Regina, de Georgeta Filitti
22 noiembrie 2018
Românii transilvăneni își cer drepturile, de Georgeta Filitti
10 decembrie 2018

Bucureștiul se trezește, de Georgeta Filitti

Doi ani de zile au îndurat locuitorii capitalei rigorile regimului de ocupație. Și e greu de spus ce a fost mai chinuitor: absența lucrurilor de primă necesitate, umilința ordonanțelor ce le interzicea să stea pe băncile din parcuri sau așteptarea istovitoare de vești de la cei plecați. Acum, în toamna lui 1918, lucrurile începeau să se limpezească. De pe frontul occidental soseau numai informații încurajatoare; în Balcani, francezii și englezii îi neutralizau pe aliații Centralilor, bulgarii și turcii, încât sfârșitul era previzibil. Dar în primul rând erau semne la fața locului. Mărfuri absente de doi ani apăruseră peste noapte și la prețuri incredibil de mici: stofe, haine de gata, încălțăminte, ciorapi. Un costum bărbătesc de la 1600 de lei se vindea acum cu 100 de lei. Uniformele austrice dispăruseră din peisajul orașului; la fel cele bulgărești și turcești. Cât despre nemți, ”se vor sinucide, că altă ieșire n-au”, prorocea un bucureștean atent.


Orașul era în așteptare și orice gest al autorităților privit cu reticență. Moare fostul mitropolit al Ardealului, Vasile Mangra, mare partizan al rămânerii Transilvaniei sub dominație maghiară. Fusese scuipat pe stradă de studenții patrioți. Ca să îndulcească relațiile cu diplomatul austriac Czernin, Ionel Brătianu îl făcuse scăpat peste graniță. În timpul ocupației germane, revenise și se alăturase colaboraționiștilor. Acum Academia arborase doliul pentru academicianul defunct; ”rușinea”, cum spuneau trecătorii, o purta conservatorul Bibliotecii Academiei, ardeleanul Ion Bianu.


Cu o aparență de normalitate, mareșalul von Mackensen, aflat în hotelul Athénée Palace, asculta muzica militară germană care cânta în chioșcul din piața Ateneului. Pe nesimțite lumea s-a adunat de pe Calea Victoriei și din străzile laterale cântând ”La arme!”, Marseieza și scandând ”Trăiască Franța!”, ”Trăiască Wilson!”, ”Trăiască România Mare!” Mai mult, a năvălit peste muzicanți, cerându-le să cânte imul francez și pe cel regal al României. Sunt loviți cu bastoane în cap și orchestra dispare. Volckman, comandantul cetății București, personaj bizar, privit cu suspiciune de bucureșteni pentru pălăria de bersaglier italian și ochiul de sticlă, e huiduit. La fel, colonelul Koch, șeful Marelui Stat Major al trupelor de ocupație. La casa generalului Manu de pe Calea Victoriei se arborează steagul tricolor. Agățat de grilajul hotelului Athénée Palace un tânăr se adresează înflăcărat mulțimii. Din batalioanele bavareze rămăseseră 100 de soldați. Cum să facă față puhoiului de peste 10 000 de bucureșteni exasperați? Au intervenit fără vlagă; capete sparte, un neamț bătut, 100 de arestări. ”Entuziasm produs de nervi”, au etichetat nemții răbufnirea orașului dar în același timp au introdus starea de asediu cu restricții de circulație, de funcționare a localurilor.


Acum gândul ocupantului era să fugă. Și nu cu mâna goală. Sabina Cantacuzino, sora fostului prim ministru liberal Ionel Brătianu, rămasă sub ocupație, își amintea: ”Plecau, se duceau, fugeau: camioane, trăsuri, furgonete, căruțe, automobile alergau pe toate străzile spre gară și spre ieșirile din București, toate încărcate cu lăzi, cufere, saci, lădițe, tinichele. Lumea le striga amuzată de pe trotuare: ”Mai iute, mai iute, ca să ajungeți la Berlin înaintea francezilor!” În provincie era aceiași vânzoleală și un observator scria nemilos ce îi aștepta pe fugari: ”îi vor ucide pe unde vor trece, plătind cu viața porumbul pe care li l-au mâncat doi ani de zile”.
Era începutul descătușării, umbrit însă de purtarea unor conaționali. Destui din cei lăsați să păzească bunurile proprietarilor, se împărtășiseră din ele. La cot cu ocupantul.


După război, la noi și în toate țările prinse în conflict, s-au făcut estimări ale pagubelor, s-au cerut compensații. Lucrul s-a vădit până la urmă cu neputință deoarece pe lângă valoarea intrinsecă, cea sentimentală devenea de neprețuit. Cum să estimezi distrugerea Evangheliilor din biserici, a picturilor votive scrijelite, miile de acte de stare civilă din primării, secții financiare, tribunale care până în ziua de astăzi ne împiedică să avem o imagine corectă a proprietăților de toate categoriile.


Dar atunci, în toamna de acum un veac, lucrurile rele erau date uitării și orașul privea încrezător spre victoria apropiată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *