DOCUMENTAR: Bistriţa – 754 de ani de la prima atestare documentară
16 iulie 2018
Calatorie in jurul lumii – Sambata 21 iulie ora 19
21 iulie 2018

Bistrița Năsăud

Bistrița este o poartă de legendă a Transilvaniei, locul unde istoria s-a întâlnit cu literatura, iar natura cu poezia, în care trecutul este mereu parte activă a prezentului. Județul Bistrița Năsăud este poziționat în zona central-nordică a României și are reședința de județ în orașul Bistrița. Județul este împărțit, din punct de vedere administrativ, într-un municipiu, 3 orașe și 58 de comune cu 235 de sate. Se învecinează cu județele Cluj, la vest, Maramureș, la nord, Suceava, la est și Mureș la sud.

Din punct de vedere istoric, orașul a fost înființat în anul 1968 prin reorganizarea teritorială a Regiunii Cluj din care făcea parte Bistrița și Năsăud. Cea mai mare parte a teritoriului județului de azi a făcut parte mai devreme din județul Năsăud (interbelic), respectiv din Comitatul Bistrița-Năsăud (antebelic).

Stema județului Bistrița-Năsăud are forma unui scut sfertuit format din patru cadrane: în primul se află o acvilă naturală ținând deasupra unei cărți, în ciocul roșu, o cruce ortodoxă de aur, în al doilea cadran se află lupoaica cu Romulus și Remus, în al treilea se află un bour între ale cărui coarne se află o stea, iar în ultimul cadran se află un peronaj îmbrăcat în costum popular ce ține o suliță și un scut în mână. Ca semnificație, acvila, lupoaica și deviza reprezintă originea latină a poporului roman. Personajul îi amintește pe grănicerii români din Năsăud. Scutul cu capul de bour face aluzie la posesiunile deținute de domnii Moldovei în acea zonă și la relațiile existente în epoca feudală între domnii Moldovei și aceste ținuturi.

Ce poti vizita in Bistrița Năsăud?

În orașul Bistrița un principal punct turistic ar fi Biserica Evanghelică Luterană ce datează din sec. al XIII-lea, fiind construită de către sași. Are cel mai înalt turn din România fiind păzită de către niște struți de mărimea celor naturali. Struții reprezintă acvila de pe stema Bistriței-Năsăud fiind realizați din ordinul Casei de Anjou în semn de mulțumire pentru că au fost ajutați să scape de pericolul maghiar.

În imediata vecinătate a Bisericii Evanghelice Luterane se află locul perfect pentru promenadă, anume zona pietonală ,,Liviu Rebreanu,, sau Centrul Vechi numit de locuitorii bistrițeni.

Tot în zona centrală se află ,,Ansamblul Sugăletecare este cel mai lung șir de case medievale cu arcade sprijinite pe 21 de stâlpi, construite între secolele XIV –XIX, ce se află în centrul orașului Bistrița, construite între anii 1480 – 1550. Sunt case vechi construite cu scop comercial, sub ordinul regelui Ludovic I, case în care funcționau prăvălii și ateliere, iar etajul superior era locuit de persoane influente. Acum, la parter funcționează diverse magazine și un centru de informare turistică. Ansamblul Șugălete este cel mai important ansamblu arhitectural urban medieval păstrat în Transilvania, în stil gotic și renascentist.

                                                          Ansamblul Sugălete azi şi înainte 

De asemenea, un punct turistic important este Cetatea Bistriței ce datează din secolul XIII, fiind cea mai veche clădire din care azi se păstrează doar Turnul Dogarilor din cele 12 turnuri.

Pe de altă parte, valorile culturale ale orașului sunt păstrate în muzeele orașului, printre care se numără Muzeul Județean Bistrița Năsăud ce păstrează arta populară (costume populare, o casă țărănească din Șanț, o biserică de lemn), artă plastică, colecția de gravură, istorie, arheologie (piese din epoca bronzului, tezaurul monetar de la Șieu-Odorhei sin secolele II – I a.Chr., unelte și arme medievale). Un alt muzeu important care merită vizitat ar fi Muzeul Casa Argintarului și Muzeul Casa lui Ion Zidarul monument reprezentative pentru arhitectura renascentistă

Din punct de vedere turistic, județul este plin de comori vizuale. Printre bogățiile naturale se numără Parcul Național Munții Rodnei, loc desemnat rezervație naturală în anul 1990. În interiorul acestuia se află Biserica de Lemn din Mânăstirea Moisei (1682) cu hramul ,,Adomirea Maicii Domnului”, Biserica din Lemn din Borșa de Jos (sec. XVI) cu hramul ,,Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril”, Peștera și izbucul Izvorul Albastru al Izei fiind delimitarea administrativ-teritorială a comunei Săcel, Peștera din Dealul Solovan.

Pasul Tihuța, cunoscut și sub numele Pasul Bârgău, fiind considerat unul dintre cele mai dificile drumuri din România, aflat la 1200 m altitudine. În stațiunea Piatra Fântânele se află un hotel care este considerat replică a castelului Dracula, imaginat de Bram Stoker. În această zonă este realizată chiar statuia lui Bram Stoker.

Stațiunea Sângeorz Băi este o stațiune balneoclimaterică, ajutând la tratarea bolilor precum obezitatea, colecistitele, gastrite, ulcer duodenal, constipație cronică sau pancreatită cronică.

Cetatea Ciceu este un monument istoric ce datează din secolul al XII-lea, azi fiind în degradare, fiind deconsolidat de atacurile maghiare.

Lacul Lala Mare este cel mai extins lac glaciar din munții Rodnei, sub vârful Ineu, la o altitudine de 1815 m.

Lacul Colibița se află situat la poalele Munților vulcanici Călimani, la o distanță de 50 de km Bistrița-Năsăud, iar numele său vine de la „colibe”, locuinţele temporare amenajate de primii ciobani care au transformat locul într-un sat. Este un lac de acumulare care a adunat și o mulțime de legende (se spune că pe fundul lacului se pot vedea casele fostului sat).Lacul Colibița este locul răcoros perfect pentru relaxare și pescuit, supranumit de locuitori,,marea de la munte”

Casa Memorială George Coșbuc se află în satul Coșbuc la 15 km de Bistrița-Năsăud, casa ce omagiază viața și opera scriitorului. În casă pot fi văzute manuscrise, poze și opere traduse ale poetului, precum și obiecte personale ale acestuia.

Muzeul memorial „Liviu Rebreanu” din Năsăud se află tot în apropierea orașului Năsăud, într-un sat care-i poartă numele.Deși autorul a locuit în acea casă doar un an, se spune că aici și-a găsit inspirația pentru romanul „Ion”. Se pot vedea citate ale scriitorului despre operele sale ori ale altor scriitori despre Liviu Rebreanu, costumele populare purtate de Ion și Ana, oamenii ce au inspirat romanul.

Din punctual de vedere al divertismentului, festivalurile și târgurile nu lipsesc, printre acestea numărându-se ,,Festivalul Internațional de Folclor-Nunta Zamfirei”, ,,Festivalul Toamna Fanfarelor”, ,,Festivalul Internațional de Teatru și Literatura ,,Liviu Rebreanu” ,,Festivalul de datini și tradiții populare”, ,,Târgul Mare al Bistriței”, ce au rol de promovare, cât și de păstrare a stilului tradițional, dar și a spiritului cultural.

În concluzie, Bistrița-Năsăud este locul în care trecutul își pune amprenta asupra prezentului prin păstrarea intangibilă a culturii și a tradiției actualizate în epoca noastră, cea a contemporaneității.

Dinca Nicoleta Teodora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *