TURCIA
17 noiembrie 2018
TURCIA: ANKARA – 1
18 noiembrie 2018

Bilet de îmbarcare spre… Sighişoara şi mai apoi… către Turcia, la Ankara…

Era anul 1350 cand începe construcţia zidului cetăţii, ce are o lungime de 950 metri, înălţimea iniţială fiind de patru metri, urmată, în secolul al XV-lea de o supraînălţare cu alţi patru metri, spre protecţie împotriva invaziilor otomane. În interiorul acestor ziduri s-au construit mai apoi principalele clădiri ale oraşului şi, tot în această perioadă, începe să se dezvolte și Oraşul de Jos al Sighişoarei. Cetatea a avut iniţial 14 turnuri, care aparţineau fiecare câte unei bresle, şi patru bastioane, însă, în prezent, aici mai există doar nouă turnuri şi trei bastioane, dintre care cel mai reprezentativ este Turnul cu Ceas (Turnul Orelor). Poveştile Sighişoarei continuă şi azi.

 

* * *

 

Ankara contemporană, mai este numită şi oraşul lui Mustafa Kemal (Atatürk – întemeietorul statului turc), care a trăit şi a guvernat aici. Acesta a ales în anul 1923 (mai precis pe 13 octombrie), ca aşezarea să devină capitală a Turciei moderne, din mai multe motive: era centrul său geografic, reprezenta o bună poziţie strategică şi în plus, nu se putea face nici o asociere a oraşului, cu fostul Imperiu Otoman. aceasta este şi destinaţia noastră de astăzi, în minutele alocate călătoriei în jurul lumii. Un loc unde modernul îşi dă întâlnire cu trecutul, convieţuind într-un tot unitar. Şi asta, fiindcă beneficiind de reţele de transport de ultimă generaţie, aeroport, gări şi autostrăzi ce fac legătura cu cele mai importante locuri din Turcia, Ankara poate fi comparată şi cu un muzeu în aer liber.

 

* * *

 

Vă aşteptăm alături de noi, pe 18 noiembrie 2018, de la ora 13,15 la ora 14,00, pe Radio România Cultural şi www.radioromaniacultural.ro. dar şi pe pagina de Facebook a emisiunii – „Bilet de îmbarcare”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *