Emoții la examene – InterActiv, 22 iunie
22 iunie 2018
Texte şi pretexte – Invitat, doctorul Octavian Buda, titularul catedrei de Istoria medicinei din cadrul UMF „Carol Davila”
23 iunie 2018

  “Azi noapte la Prut…”, de Dan Manolache

                “Dacă rămânem cu urechile cotropite de larma cotidianului, cum vrem să mai auzim paşii istoriei?” se întreba Pamfil Şeicaru într-un editorial publicat de ziarul Curentul din 17 aprilie 1941.

              Într-adevăr cu 77 de ani în urmă, România părea surdă la paşii istoriei. Presa lunii iunie de pildă, se oprea doar la problemele curente ale vieţii sau la evenimentele mondene, stăruia asupra ştirilor senzaţionale (crime, jafuri, tâlhării) ori zugrăvea, desigur în roz, activitatea guvernului şi figura Conducătorului.

             Nimic alarmant nu pătrundea în paginile ziarelor. Războiul părea ceva îndepărtat iar discuţiile despre o posibilă implicare a României erau taxate drept zvonuri, rod al imaginaţiei unor “strategi de cafenea”.

           Odată cu radiodifuzarea proclamaţiei generalului Antonescu: “Ostaşi, Vă ordon: treceţi Prutul! Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit si miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre (…) “, aşadar după ce romanii aflaseră că ţara a intrat în război, tonul presei s-a schimbat brusc. Iată câteva titluri:

Universul: “Un război sfânt începe”.

Timpul: “A sosit ceasul luptei.”

Curentul: “Cartea neamului s-a deschis. Visul rău s-a sfârşit.”

           Ziarul Timpul descrie “entuziasmul general al populaţiei” sau momentul emoţionant desfăşurat la amiază în Piaţa Regală devenită “o mare de capete”. Iată un fragment: “În clipa în care postul de radio transmite Te Deum-ul de anul trecut, imprimat pe plăci şi sunetul clopotelor de la Chişinău, toată lumea îngenunchează…”

         Şi totuşi, mulţi români nu puteau privi cu conştiinţa împăcată viitorul. Ei nu puneau la îndoială legitimitatea războiului din Est ci a alianţei cu duşmanul de ieri…

          Deşi cântau “Marşul Basarabiei” nu puteau uita că, “moşia pierdută astă vară” cuprindea şi o mare parte a Transilvaniei. O pierdere datorată în mare măsură Germaniei lui Hitler.

        Au trecut 77 de ani…. Puţini işi mai amintesc, din păcate, de Odesa, de Cotul Donului, de Stalingrad, de Stepa calmucă, de miile, de sutele de mii de eroi care ar merita neuitarea.

          După trecerea atâtor ani, după adaugarea altor jertfe, provocate de dictatura comunistă sau de dorinţa de libertate ce i-a însufleţit pe martirii din 1989, vrem astăzi cu devărat să auzim paşii istoriei? Întrebarea lui Pamfil Şeicaru rămâne actuală într-o Românie ce pare cotropită şi anesteziată de larma cotidianului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *