Azi la Radio România Cultural: Născut în România – Simona Halep, un brand de ţară în topul notorietăţii internaţionale
3 august 2018
Azi la Radio România Cultural: STORYMANIA – Mata Hari: legenda și femeia
7 august 2018

Născut în România – SIMONA VRĂBIESCU KLECKNER

SIMONA VRĂBIESCU KLECKNER,  stabilită din anii 60 în SUA, este descendenta unei ilustre familii românești din care fac parte remarcabilii juriști din perioada interbelică  George Vrăbiescu (tatăl domniei sale) și Nicolae Vrăbiescu, fratele acestuia. A absolvit Facultatea de Drept la Universitatea București în 1949, fără să poată să profeseze vreodată în România comunistă.  În Statele Unite, a obținut două masterate, unul în informatică, la Universitatea Columbia, în 1969, celălalt în drept internațional public, la Universitatea New York. A lucrat ca asociat curator la Biblioteca de Drept a Universității New York (1969-1974) și ca șefă a Bibliotecii Juridice a ONU (1975-1986). A fost, de asemenea, directoare a Bibliotecii Curții de Comerț Internațional a SUA (1987-1996). Este membră fondatoare a organizației ACORD, comitet politic pentru promovarea democrației,cu susținută activitate de lobby pentru țara noastră, iar  din 1997 a fost aleasă președinta comitetului. La invitația președintelui Emil Contintinescu, a activat pro bono în cadrul președinției României în calitate de  consilier personal al președintelui. Este autoarea a două  cărți referitoare la această ultimă funcție pe care a îndeplinit-o 18 luni și la participarea exilului românesc pentru consolidarea  democrației în România (O mărturie provocată, Editura Thermis Cart București, 2004, și Din exil – Lobby în SUA pentru România, Editura Ziua, București, 2006). În luna mai 2018, a lansat la București un compendiu al acestei activității dedicate  României, bogat ilustrat cu fotografii inedite: Pentru țară din exil (Ediura Curtea Veche). A scris, de asemenea, două  volume biografice care trasează pe de o parte într-un fel și istoria epocii întunecate de trecere spre perioada comunistă, iar pe de altă parte, parcursul său pe pământ american (Editura Curtea Veche).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *