S-a deschis Stagiunea Muzicală Radio
6 octombrie 2018
Azi la Radio România Cultural: Cu…minte de weekend!
7 octombrie 2018

Azi la Radio România Cultural: Francmasonerie si cultura la Texte şi pretexte

Texte şi pretexte, emisiune live de cultură urbană, istorie şi divertisment realizată de Răzvan Dolea şi Valentin Protopopescu

În ediţia din 6 octombrie 2018 a emisiunii Texte şi pretexte ne propunem, prieteni, să vă invităm la o nouă călătorie iniţiatică prin istoria, ritualurile,simbolurile, galeria personajelor importante şi lumea făptuirilor francmasoneriei mondiale.

Alături de invitaţii noştri speciali, Vasile Zecheru şi Sorin Lucaci, vom dezbate asupra unei realităţi culturale cu mare tradiţie, francmasoneria, căutînd să subliniem valenţele spirituale, formative, iniţiatice, de ameliorare morală, pe care această organizaţie mult timp secretă, astăzi doar discretă, le-a cultivat în diferite spaţii şi momente istorice.

Fireşte, vom porni dezbaterea noastră de la anumite cărţi, titluri publicate de Editura Herald din Bucureşti în cadrul colecţiei „Arta Regală” coordonată de Vasile Zecheru, precum Masoneria şi înţelesul ei tainic de Walter Leslie Wilmshurst şi Legendele, miturile şi simbolurile Francmasoneriei de Albert Mackey.

În cadrul rubricii Respiro sportiv vom aduce în actualitate o mărturisire făcută de marele antrenor german Jürgen Klopp pe tema opţiunii sale politice, confesiune care explică riguros fidelitatea sa faţă de anumite locuri şi anumite tipologii socio-economice.

Fireşte, Concursul ediţiei face trimitere la un moment semnificativ din istoria culturii universale, de aceea vă propunem astăzi să ne amintim de faptul că în urmă cu 129 de ani, la 6 octombrie 1889, era inaugurat la Paris, în apropiere de Place Blanche, cabaretul Moulin Rouge.

În cadrul rubricii Ora veselă vă invităm să ascultaţi un celebru moment umoristic din „Arhiva de Aur” a SRR, monologul interpretat de Constantin Tănase zis şi Cărăbuş şi intitulat Cu ce?.

Ilustrare vizuală:  Vasile Zecheru şi Sorin Lucaci, simboluri şi însemne masonice, Jürgen Klopp, afiş de la Moulin Rouge şi foto a clădirii la 1900, Constantin Tănase, link you tube spre o selecţie a celor mai pilduitoare clipe de bucurie trăite de Jürgen Klopp:

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *