InterActiv – Mai au nevoie copiii să învețe scrisul de mână?
13 septembrie 2018
Martorii timpului. Istorici, surse istorice și educație
14 septembrie 2018

Izvoare de filosofie – Redescoperirea inteligenței emoționale. Explorări filosofice asupra spiritualității contemporane

Ediția din 14 Septembrie

Redescoperirea inteligenței emoționale.

Explorări filosofice asupra spiritualității contemporane

 

Odată cu apariția și dezvoltarea psihologiei contemporane, am început să vorbim despre multiple tipuri de inteligență: avem o inteligență cognitiv-logică, una emoțională, una lingvistică, una chinestezică și exemplele pot continua. Avem teste de inteligență, coeficienți de inteligență și metode științifice de determinare a diverselor tipuri de inteligență. În ultima perioadă însă, filosofii au început sa vorbească despre alt un tip de inteligență, ce are la bază conceptul tradițional spirit și pare să fi fost uitată în contemporaneitate: inteligența spirituală.

Cu o carieră filosofică impresionantă, care se întinde până în Antichitatea Greacă, ideea de „spirit” (Gr. Pneuma, Lat. Spiritus) a fost o temă constantă de meditație a filosofilor până la apusul epocii moderne. De la ideea presocraticului Anaximene, care gândea spiritul ca un fel de legătură a sufletului individual cu întregul cosmos, până la Hegel, sub al cărui concept de spirit se adăpostea întreaga realitate, cele mai pătrunzătoare minți ale filosofiei au încercat să dea sens spiritualității umane.

Ce este inteligența spirituală? Care este rolul său în “economia” vieții noastre? Cum poate fi ea observată și, mai ales, dezvoltată? Pornind de la aceste întrebări vom pune în dezbatere, în ediția din 14 septembrie a Izvoarelor de filosofie, inteligența spirituală în contextul crizei actuale a științelor spiritului, o criză anunțată de filosofi încă de la începutul secolului. În vederea acestui lucru vom încerca să radiografiem dezbaterile contemporane privitoare la inteligența artificială din domeniile filosofiei, a psihologiei umaniste, a psihoterapiei existențiale  și a logoterapiei.

Pentru această ediție îl vom avea ca invitat în studioul Radio România Cultural pe Horia Vicențiu Pătrașcu, filosof, eseist, lector al Universității Politehnice din București, în cadrul Departamentului de Formare pentru Cariera Didactică și Științe Socio-Umane și autorul a multiple cărți, printre care amintim Sentimentul metafizic al tristeții (Editura Trei, 2011), Terapia prin Cioran. Forța gândirii negative ( Editura Trei, 2014) și Pustiul Binelui. Eseuri filosofice (Editura Eikon, 2017).

Vă așteptăm să vă alăturați acestei dezbateri, ca de obicei, vineri, pe data de 14 septembrie, începând cu orele 21.10, pe undele Radio România Cultural.

 

Realizator: Cornel-Florin Moraru

 

Conexiuni:

Blog – http://izvoaredefilosofie.blogspot.ro

Pagină de Facebook: https://www.facebook.com/IzvoareDeFilosofie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *