Texte si pretexte: Invitat generalul de contraspionaj în retragere, Aurel I. Rogojan
3 martie 2018
InterActiv – Egalitatea de gen se învaţă în copilărie
9 martie 2018

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie – Invitat, prof.dr. Cosmin Popa, cercetător la Institutul „Nicolae Iorga” al Academiei Române

Cosmin Popa, directorul general NewsIn, participa la Ziua Agentiilor de Presa, in Bucuresti, marti, 16 iunie 2009. Agentia de presa Rador a Radio Romania a organizat Ziua agentiilor de presa, editia a IV-a. ANDREEA BALAUREA / MEDIAFAX FOTO

marţi 6 martie 2018, Radio, Romania Cultural (21.10- 22).  Realizator Dan Manolache. Lui Stalin……URA! Şase decenii şi jumătate de la moartea „învăţătorului popoarelor”. Invitat, prof.dr. Cosmin Popa, cercetător la Institutul „Nicolae Iorga” al Academiei Române.

            La 5 martie 1953, ora 21.50, se stingea la dacea sa de la Kunţevo, în apropierea Moscovei, Iosif Visarionovici Djugaşvili- Stalin, cel care îi spusese mamei sale că este „un fel de Ţar”.

             Lăsa în urmă milioane de victime, fusese aproape părăsit de colaboratori înfricoşaşi de firea sa capricioasă şi răzbunătoare, dar poate şi de complicităţi cărora le întrevedeau scadenţa….Şi tototuşi dispariţia lui nu a provocat doar un sentiment de uşurare ci deopotrivă emoţie, durere, incertitudini, confuzie. Sute de mii de cetăţeni sovietici au ţinut să-i aducă un ultim omagiu, mai mult de 400 de persoane au pierit călcate în picioare încercând să pătrundă în fastuoasa Sală a Coloanelor din Casa Sindicatelor unde era depus. Moscova era luată cu asalt de mulţimea celor care voiau să participe la funeralii. Compasiunea puternică şi sinceră depăşea graniţele URSS.

           Ura şi adoraţia, sentimente extreme de care au parte dictatorii l-au însoţit pe Stalin în timpul vieţii şi îl urmăresc încă, în proporţii modificate, fireşte, pe măsură ce istoria acelei epoci e cunoscută cu adevărat dar şi în funcţie de felul ăn care oamenii de astăzi văd, sau cred că văd, lumea în care trăiesc.

         Unul dintre cei mai buni cunoscători ai epocii, un fin analist al personalităşilor care au dominat-o, Milovan Djilas işi punea despre Stalin, câteva întrebări vaşlabile şi astăzi: „ Ce este Stalin, un mare om de stat, un „geniu diabolic”, o victimă a dogmei sau un maniac şi un criminal care a pus mâna pe putere? Ce a pentru el ideologia marxistă, la ce i-au servit ideile? Ce credea el despre propria operă, ce credea despre sine şi despre locul său în istorie?

        Acestea sun numai o parte dintre întrebările pe care le ridică personalitatea sa. Le scot în evidenţă- spune Djilas- atât din cauză că ele sunt atingătoare de soarta lumii contemporane, mai cu seamă a lumii comuniste, cît şi din cauza semnificaţiei lor mai largi, aş zice atemporale.”

          Pornind de la aceste considerente vom consacra emisiunea din această seară lui Stalin pentru a evidentia deopotriva semnificaţia în epocă a domniei „ţarului roşu” şi moştenirea pe care ne-a lăsat-o, moştenire revalorizată în dese rânduri de interesele celor ce se află vremelnic la cârma unor părţi de lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *