Reciclarea și recondiționarea aparatelor ortodontice – povestea de succes a unui român în America
8 martie 2018
Pian și tehnologie cu Cătălin Crețu
9 martie 2018

Diaspora. Dincolo de granițe – ”Înțelepciune, moderație, educație.”

Arhiva personală Martin S. Martin - 1992 Membru plin al Colegiului American de Cardiologie

Martin S. Martin, invitatul ediției din această seară al emisiunii Diaspora. Dincolo de granițe.

”Suntem oamenii unei profesiuni cu public”, îmi spunea medicul Martin S. Martin (Martin Ștefan Constantinescu) în primul interviu pe care îl realizam, în anul 2014, vorbind despre meseria pe care a practicat-o cu pasiune şi pricepere întreaga viaţă.

O meserie începută în România, în 1966, imediat după absolvirea Institutului de Medicină si Farmacie Carol Davila din Bucuresti (şi începerea internatului clinic la IMF Bucuresti, Spitalul Carol Davila, Maternitatea Grivita, Spitalul Fundeni)

Sursa foto Arhiva personală Martin S. Martin –   Martin Constantinescu la absolvirea Facultatii de Medicina din Bucuresti, 1966

şi încheiată în Statele Unite, în 30 iunie 2011, odată cu ieşirea la pensie, după 19 ani de cardiologie intervenţională în Chattanooga, Tennessee.

Arhiva personală Martin S. Martin – 30 Iunie 2011 ultima zi de lucru 

Alte repere: asistent universitar Chirurgie Cardio Vasculară, Spitalul Fundeni (1972-1979), medic primar chirurgie cardio vasculară, Spitalul Fundeni (1979- 1985), cercetător principal cardiologie, Wake Forest University, Winston Salem, NC (1976-77), rezidenţă medicină internă – Atlantic City Medical Center, Atlantic City, NJ, fellowship cardiologie – Wake Forest University, Winston Salem, NC, cardiologie intervenţională, Chattanooga, Tennessee.

Sursa Foto: Arhiva personală Martin S. Martin

Legenda foto (de la stânga la dreapta):

1: Fundeni, 1980 

2: Cu Prof. Marius Barnard , Prof. i. Pop D. Popa si Dr. Daniel Constantinescu, Fundeni 1978

3: Cu Profesorul Dan Setlacec in 1995 – Arhiva personală Martin S. Martin 

Publică des pe www.republica.rowww.contributors.ro, în ziarul Viața Medicală Românească.  Alături de dr. Dora Petrilă a semnat cartea Spitalul Fundeni: Istorie şi destine (Humanitas, 2004). Este, de asemenea, autorul cărţilor America povestită unui prieten din România (Humanitas, 2012) și Cu mâna pe inimă, un dialog cu Corina Negrea (Humanitas, 2014) și traducătorul, în colaborare, al volumului autobiografic al dr Marius Barnard Momente-cheie dintr-o viaţă în slujba binelui: Amintirile unui chirurg legendar (semnat împreună cu Simon Norval, Humanitas, 2013).

În 25 februarie a.c., la invitația Fundației Humanitas Aqua Forte, Martin S. Martin a susținut, pe scena Ateneului Român, conferința cu tema Ce așteptăm de la medicina secolului XXI?, una dintre cele șapte conferințe inițiate de aceeași Fundație Humanitas Aqua Forte (în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“, Editura Humanitas și Fundația ARCCA) și desfășurate, între 24 și 28 februarie a.c. la București, sub genericul Despre lumea în care trăim.

Arhiva personală Martin S. Martin

Prezența la București a medicului Martin S. Martin mi-a prilejuit o nouă întâlnire cu domnia sa și un nou interviu, din care vă invit să urmăriți în această seară prima parte, sub genericul Diaspora. Dincolo de granite, pe toate frecvențele Radio România Cultural dar și online pe www.radioromaniacultural.ro, între 21.10 – 22.00.

Partea a doua va fi difuzată joi, 15 martie, pe aceleași coordonate temporale și radiofonice.

Realizator Corina Negrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *