Storymania – Doamne și vieți de poveste (II)
1 iulie 2018
Născut în România – Cel mai mare monument românesc realizat peste hotare; Aşezământul românesc ortodox de la Ierihon, oraşul paradoxurilor
2 iulie 2018

Azi la Radio România Cultural: Cu…minte de weekend!

text foto:

Realizarea artistică a mănăstirii reprezintă o mărturie elocventă a vieții culturale bucureștene de la începutul secolului XVIII-lea. Întregul complex – biserică, chilii, paraclis, clopotniță, case egumenești – a fost executat, atât arhitectonic cât și pictural, potrivit planurilor întocmite de marele ierarh Antim Ivireanul. 
Toate sculpturile din piatră ale tâmplei, ale picioarelor coloanelor și ale ancadramentelor, ca și pictura din biserica mare și din paraclis, au fost executate după schițele mitropolitului ctitor, care a și pictat câteva icoane pe fresca zidurilor, alături de Preda Zugravul; pictate de el sunt și cele două icoane: icoana Tuturor Sfinților și Icoana celor patru sfinți (Alexie, Nicolae, Antim și Agata). Tâmpla de piatră, originală, a fost remontată în anul 1966, adăugându-i-se icoanele împărătești și cele praznicale, executate din mozaic.
foto Manastirea Antim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *