Ascultă Radio România Cultural Live

AUDIO Îngeri și Natură - Atelier de pictură în aer liber în cadrul evenimentului ‘’La pas pe Calea Victoriei’’

17 Aprilie 2017, 06:00

Daniel Relenschi, primul pictor 3D din România își mută pentru trei zile atelierul pe Calea Victoriei. De Paști Cerurile se deschid și Îngerii vin mai aproape de noi, Daniel ni-i va arăta prin picturile sale. Atelierul s-a deschis în fața Muzeului Colecțiilor de Artă București în cadrul ‘’La pas pe Calea Victoriei’’ eveniment organizat de Primăria București prin Creart.

Despre Daniel Relenschi:

''Nascut și crescut într-o familie de artiști, Daniel este primul pictor 3D din România. Urmărind pașii mamei, el a descoperit pasiunea pentru pictură, de când avea doar 3 ani. Încă de când studia în liceu, a început câteva colaborări cu saloane de modă din Botoșani, dar acesta a fost doar inceputul unui lung șir de colaborări cu unele din cele mai renumite nume din designul vestimentar românesc și internațional. În afara activității de designer, picturile sale sunt apreciate și la nivel internațional. A expus și a preluat comenzi din țări ca Statele Unite, Belgia, Franța. În Germania a lucrat pentru Neuburg an der Kammel Schloss, un castel în care pot fi văzute două lucrări de dimensiuni impresionante. După ce a realizat o pictură 3D pe asfalt în București, după o tehnică proprie, a devenit primul pictor 3D din România.''

Interviu de Mădălina Corina Diaconu:

TÂRG DE FLORII, 26 – 28 aprilie 2024, între orele 10:00 și 18:00, la Muzeul Național al Țăranului Român
Muzică-Dans-Arte 25 Aprilie 2024, 11:04

TÂRG DE FLORII, 26 – 28 aprilie 2024, între orele 10:00 și 18:00, la Muzeul Național al Țăranului Român

Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica...

TÂRG DE FLORII, 26 – 28 aprilie 2024, între orele 10:00 și 18:00, la Muzeul Național al Țăranului Român
România Atractivă este primul program de turism cultural care scoate la lumină obiective de patrimoniu mai puțin cunoscute
Muzică-Dans-Arte 25 Aprilie 2024, 10:58

România Atractivă este primul program de turism cultural care scoate la lumină obiective de patrimoniu mai puțin cunoscute

România Atractivă, programul național de susținere a turismului cultural, finanțat prin PNRR, va fi lansat în mai...

România Atractivă este primul program de turism cultural care scoate la lumină obiective de patrimoniu mai puțin cunoscute
MEET THE DREAMERS - Cunoaște Visătorii
Muzică-Dans-Arte 25 Aprilie 2024, 10:49

MEET THE DREAMERS - Cunoaște Visătorii

Fundația Calea Victoriei vă invită  luni,   13 mai, la Sala Luceafărul, de la 19:30 , la un eveniment cu ...

MEET THE DREAMERS - Cunoaște Visătorii
Art Battle revine cu a treia editie, la Palatul Bragadiru, pe 27 aprilie
Muzică-Dans-Arte 25 Aprilie 2024, 07:00

Art Battle revine cu a treia editie, la Palatul Bragadiru, pe 27 aprilie

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul...

Art Battle revine cu a treia editie, la Palatul Bragadiru, pe 27 aprilie
Fundația EIDOS lansează o platformă editorială cu  povești reale de iubire - UNFINISHED LOVE STORIES
Muzică-Dans-Arte 24 Aprilie 2024, 13:52

Fundația EIDOS lansează o platformă editorială cu povești reale de iubire - UNFINISHED LOVE STORIES

23 Aprilie 2024, București  - Fundația EIDOS lansează platforma editorială UNFINISHED LOVE STORIES –...

Fundația EIDOS lansează o platformă editorială cu povești reale de iubire - UNFINISHED LOVE STORIES
Cristian Oroșanu - ,,Doresc foarte mult să cresc nivelul concursului Orchestra's Conductor de la an la an"
Muzică-Dans-Arte 24 Aprilie 2024, 13:47

Cristian Oroșanu - ,,Doresc foarte mult să cresc nivelul concursului Orchestra's Conductor de la an la an"

Concursul internațional Orchestra’s Conductor revine cu a treia ediție, din data de 26 aprilie până în 2...

Cristian Oroșanu - ,,Doresc foarte mult să cresc nivelul concursului Orchestra's Conductor de la an la an"
BUDAPEST GYPSY SYMPHONY ORCHESTRA - 10 iunie 2024, Sala Palatului, ora 19:00
Muzică-Dans-Arte 24 Aprilie 2024, 13:38

BUDAPEST GYPSY SYMPHONY ORCHESTRA - 10 iunie 2024, Sala Palatului, ora 19:00

De aproape 40 de ani,  Orchestra Simfonică Țigănească din Budapesta  păstrează tradițiile și reprezintă o valoare...

BUDAPEST GYPSY SYMPHONY ORCHESTRA - 10 iunie 2024, Sala Palatului, ora 19:00
Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” poate fi vizitată până la 12 mai
Muzică-Dans-Arte 23 Aprilie 2024, 14:14

Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” poate fi vizitată până la 12 mai

Au mai rămas doar câteva săptămâni în care poate fi vizitată, la ARCUB – Hanul Gabroveni, expoziția...

Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” poate fi vizitată până la 12 mai
Ascultă live

Ascultă live

15:30 - 16:00
Scena și ecranul
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
Obiectiv, România
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
15:00 - 16:00
LADA DE ZESTRE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
15:05 - 19:00
Sens unic
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru