„Classics for Pleasure”, la Sibiu
10 august 2018
Înscrieri la atelierele de creație din cadrul Festivalului PUPPETS OCCUPY STREET!
12 august 2018

AUDIO Deschiderea expoziției „Mircea cel Bătrân – 600”

Este dincolo de orice îndoială că Mircea I, intrat în istorie ca „cel Bătrân”, a fost o personalitate excepțională nu numai pentru români, dar pentru întreg spațiul sud-est și central european în anii de la răscrucea secolelor al XIV-lea și al XV-lea. Deși era reprezentantul celei de-a patra generații de principi veniți în fruntea unui stat foarte tânăr care și-a dobândit independența cu numai cinci decenii înainte de urcarea lui pe tron, prin calitățile sale personale a reușit să ridice țara la rangul de putere regională. Domnia sa, întinsă pe aproape 32 ani, a fost decisivă în structurarea și consolidarea Țării Românești pe toate planurile și în definirea originalității civilizației sale ca o sinteză între tradițiile de origine balcano-bizantină și central europeană. (MNIR)
 
interviu de Madalina Corina Diaconu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *