Prietenie în lumina esteticii, de Roxana Păsculescu
28 septembrie 2018
Texte şi pretexte – Marele Salvator Dali, megaloman, excentric, pionier al experimentelor plastice şi vizuale
29 septembrie 2018

Asta-i muzica ce-mi place! În memoria unui mare Rege, de Dan Manolache

 „Regele Carol n-a fost nici un incapabil, nici un geniu….L-au călăuzit intenţiile curate, un sincer dor de bine şi o nobilă concepţie a datoriei către poporul român”. Astfel sintetizează I.G.Duca personalitatea primului rege al românilor a cărui domnie, de 48 de ani, a fost şi cea mai lungă din istoria noastră.

                 La sfârşitul ei, 27 septembrie 1914, românii s-au comportat pe potriva temperamentului lor de oameni „cu gură rea dar inimă bună”. Ei l-au plâns şi l-au regretat sincer pe cel pe care, cu doar câteva zile înainte, îl numeau „neantul” şi îl acuzau că nu înţelege idealul naţional şi doreşte intrarea ţării în război alături de Puterile Centrale. Memoria colectivă începuse deja să selecteze faptele cele mari.

                   Nu vom încerca, fireşte, nici măcar să le enumerăm. Vom spune totuşi că, în vremea lui Carol I, România s-a schimbat profund. Desigur, a devenit independentă..şi ne amintim cuvintele rămase celebre cu care suveranul a întâmpinat canonada tunurilor care, la Calafat, marca intrarea ţării noastre în războiul antiotoman, „asta-i muzica ce-mi place….”. Desigur, îşi mărise teritoriul adăugând Dobrogea şi Cadrilaterul, dar cele mai importante schimbări sunt cele legate de modernizarea instituţiilor statului şi progresul uriaş înregistrat de cultură şi de civilizaţie. Şi aici rolul Regelui a fost însemnat.

                   Fără a fi un vizionar, un inovator, Carol I a introdus într-o România rămasă în tipare arhaice ceea ce văzuse în patria natală. A încercat şi a reuşit să facă în mare măsură alături de o clasă politică, ea însăşi în progres, racordarea ţării la Europa vremii.

                  Vom încheia cu un alt citat din I.G.Duca. Aprecieri valabile atunci, în septembrie 1914, dar, veţi vedea, din păcate, actuale şi astăzi: „Într-o ţară de aproximaţie în toate el a dus conştiinciozitatea….Într-o ţară de zvâcnituri de entuziasm violent şi descurajare pripită sau cel puţin rapidă plictiseală, el a dus o stăruinţă nezdruncinată….Într-o ţară cu mentalitate orientală, el a adus un spirit occidental, în vremea când acea ţară se străduia să se avânte în marea vâltoare a civilizaţiei occidentale.”

                 Să recunoaştem că această muzică ne-ar placea şi astăzi dacă cei mai mulţi dintre „solişti” nu ar interpreta-o cel puţin….fals.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *