Ascultă Radio România Cultural Live

Artist la Bufnițe: Paul Feier  / smells like BARAKA

05 Martie 2018, 15:05

Timp de patru luni grupul de artiști Baraka va fi prezent pe simeza celei mai dinamice librării din România, ”La două Bufnițe” din Timișoara. Spațiul librăriei e astfel conceput încât să găzduiască, pe lângă sute de titluri, și opere de artă. ”Avem acest proiect care se numește «Artist la Bufnițe» – asta înseamnă un artist, o lucrare, o lună de zile. Ideea proiectului este să aducem și arta plastică în librărie, să se regăsească și iubitorii de artă printre cărți, dar este și un exercițiu de atragere a iubitorilor de carte către arta plastică contemporană”, explică Raluca Selejan, una din cele două asociate ale librăriei.

Altfel, pe rând, fiecare care din cei patru artiști care formează grupul de creație Baraka va fi prezent pe simeza librăriei din Timișoara, în calitate de ”Artist la Bufnițe”, seria  fiind deschisă, săptămâna aceasta, de Paul Feier, care expune gravuri.

Paul este masterand în anul al II-lea al Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara. Are 23 de ani și a participat la mai multe expoziții de grup, începând cu 2013, ultima fiind Instalart / Sculptură. 000 inspired by Constructim, în toamna anului trecut. A pus în CV numeroase evenimente artistice în țară și străinătate.

”Simt că lucrările mele ar trebui luate ca atare nimic mai mult. Seria nu s-a încheiat , e work in progress, e posobil să mai insist asupra ei. Dedic lucrările câinilor mei,  Samantha si Jolie. Câinii mei sunt surorile mele, eu sunt la rându-mi un câine, un fel de  maidanez ce a fost forțat să crească în casă, iar acum e liber”,  spune Paul Feier.

Entitatea artistică Baraka este formată din patru tineri masteranzi ai Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara, specializarea Sculptură și Pictură: David Iancu, Paul Feier, Adrian Popa, Mihai Toth. Grupul  s-a coagulat începând cu anul 2012. Astfel, Baraka este o formulă unică în peisajul artei contemporane românești, fiecare operă creată fiind de fapt un concept de grup în care unicitatea fiecăruia se intersectează. De cinci ani Baraka a dezvoltat, la Timișoara, cu sprijinul Universității de Vest, un artist-running space împărțit în trei funcționalități: spațiu expozițional / galerie, spațiu de lucru / atelier, loc de dezbatere și dialog.

„Lumea nu este perfectă” - expoziție de gravură și fotografie la galeria Galateca din București
Muzică-Dans-Arte 27 Martie 2024, 18:26

„Lumea nu este perfectă” - expoziție de gravură și fotografie la galeria Galateca din București

În perioada 29 martie - 5 aprilie, la galeria Galateca va fi expusă o parte din colecția Fantom în cadrul...

„Lumea nu este perfectă” - expoziție de gravură și fotografie la galeria Galateca din București
INK, expoziție personală Dan Basu la Scemtovici & Benowitz Gallery
Muzică-Dans-Arte 27 Martie 2024, 17:34

INK, expoziție personală Dan Basu la Scemtovici & Benowitz Gallery

Scemtovici & Benowitz Gallery invită publicul joi, 4 aprilie, de la ora 18:00, la vernisajul expoziției INK a artistului...

INK, expoziție personală Dan Basu la Scemtovici & Benowitz Gallery
(anti)aging, un spectacol viu: „Putem spune că s-a format o comunitate (anti)aging” | PODCAST
Muzică-Dans-Arte 27 Martie 2024, 15:46

(anti)aging, un spectacol viu: „Putem spune că s-a format o comunitate (anti)aging” | PODCAST

Se apropie de 35 de reprezentații în țară și străinătate și de 13 ani de la premiera la MNAC.

(anti)aging, un spectacol viu: „Putem spune că s-a format o comunitate (anti)aging” | PODCAST
oameni iMEI - 1-Q Sapro: Curator Mihai Zgondoiu
Muzică-Dans-Arte 27 Martie 2024, 15:09

oameni iMEI - 1-Q Sapro: Curator Mihai Zgondoiu

28 martie – 28 aprilie 2024 ATELIER 030202 - Spațiu de Artă Contemporană (Sala Nouă TC, str. Sfânta Vineri...

oameni iMEI - 1-Q Sapro: Curator Mihai Zgondoiu
Pianista ALEXANDRA SILOCEA cântă SCHUMANN la Sala Radio
Muzică-Dans-Arte 27 Martie 2024, 12:34

Pianista ALEXANDRA SILOCEA cântă SCHUMANN la Sala Radio

Miercuri, 3 aprilie 2024 (de la 19.00), pianista de talie internațională Alexandra Silocea revine pentru a doua oară pe scena...

Pianista ALEXANDRA SILOCEA cântă SCHUMANN la Sala Radio
A murit cantautorul George Nicolescu
Muzică-Dans-Arte 26 Martie 2024, 13:58

A murit cantautorul George Nicolescu

Solistul de muzică uşoară George Nicolescu a murit la vârsta de 74 de ani.  George Nicolescu s-a născut la 12...

A murit cantautorul George Nicolescu
Ieșire în natură de Ziua Păsărilor
Muzică-Dans-Arte 26 Martie 2024, 12:15

Ieșire în natură de Ziua Păsărilor

București, 26 martie 2024. 1 aprilie este zi de sărbătoare pentru Societatea Ornitologică Română. De peste 30 de ani...

Ieșire în natură de Ziua Păsărilor
„Resurecție”, o expoziție-instalație marca Raportoru, de Paște, la Galeria CREART
Muzică-Dans-Arte 26 Martie 2024, 08:31

„Resurecție”, o expoziție-instalație marca Raportoru, de Paște, la Galeria CREART

Vineri, 29 martie 2024, începând cu ora 18:00, la Galeria CREART din București (Piața Alexandru Lahovari, nr. 7),...

„Resurecție”, o expoziție-instalație marca Raportoru, de Paște, la Galeria CREART
Ascultă live

Ascultă live

15:30 - 16:00
Scena și ecranul
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
Obiectiv, România
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
15:00 - 16:00
LADA DE ZESTRE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
15:05 - 19:00
Sens unic
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru