Ascultă Radio România Cultural Live

Alexandru Tomescu cântă Mozart la Sala Radio

18 Decembrie 2017, 13:25

Violonistul Alexandru Tomescu și vioara lui de poveste revin la Sala Radio, alături de Orchestra de Cameră Radio, miercuri, 20 decembrie, de la ora 19.00.

Sub bagheta dirijorului Martin Panteleev, orchestra va interpreta un program integral Mozart. Seara se va deschide cu uvertura operei La clemenza di Tito, iar Alexandru Tomescu va intra în scenă pentru a interpreta Concertul nr. 2 în re major pentru vioară și orchestră. Programul se va încheia cu Simfonia nr. 41 în do major, cunoscută sub numele de Jupiter.

Cu o carieră națională deja consolidată și cu o expunere internațională în plină ascensiune, Alexandru Tomescu cântă din 2007 pe vioara care i-a aparținut lui Ion Voicu. A realizat, câțiva ani la rând, Turneul Stradivarius, concertând în zeci de localităţi, cu programe care au cuprins câteva integrale-eveniment pentru viaţa muzicală românească și care i-au conturat reputația de a fi, astăzi, unul dintre cei mai bine cotați violoniști români.

Dirijor principal al Orchestrei Filarmonice din Sofia și dirijor asociat al Orchestrei Națiunilor, Martin Panteleev a colaborat cu orchestre prestigioase și a susținut turnee în Europa, Statele Unite și Africa.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Începând din noua stagiune, biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro

 

Biografii

 

Martin Panteleev

Dirijorul Martin Panteleev face parte dintr-o prestigioasă familie de muzicieni, a studiat vioară cu prof. J. Radionoff, apoi compoziţie şi dirijat cu maestrul Vassil Kazandjiev şi prof. Plamen Djourov la Academia de Muzică din Bulgaria. În anul 1985 a fost invitat să dirijeze Orchestra Simfonică de Tineret Pioneer, şi astfel, la doar nouă ani, a susţinut alături de această orchestră primele sale turnee de concerte în Rusia, Brazilia, Grecia şi Italia.

Din anul 1999 este dirijor asociat al Orchestrei Naţiunilor, alături de care susţine numeroase concerte în toată lumea. Martin Panteleev a mai colaborat cu Orchestra de Cameră Concertgebouw, Orchestra Simfonică din Berlin, Orchestra Simfonică din Olanda şi Orchestra Filarmonicii din Johannesburg.

A realizat un amplu turneu de concerte în Statele Unite ale Americii, alături de Orchestra Simfonică din Cape Town, fiind astfel prima orchestră de pe continentul african, care a concertat în Statele Unite ale Americii, iar din anul 2012, Martin Panteleev a devenit dirijor principal invitat al acestei orchestre.

Talentul său se exprimă şi prin compoziţii, între care simfoniile, o cantată pentru cor, un concert pentru percuţie şi orchestră sunt lucrări valoroase interpretate de numeroase orchestre.

A fost distins cu premii importante, ca Premiul Béla Bartók (Sofia, 1994), Premiul pentru compoziţie al concursului Earth and People (1995) şi Premiul Ministerului Culturii din Bulgaria, pentru anul 2007.

După un concert de debut la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Sofia, Martin Panteleev a fost invitat să susţină numeroase concerte în calitate de dirijor principal invitat, iar ulterior a fost numit dirijor principal.

(Noemi Vidu)

 

Alexandru Tomescu

 

Cel mai cunoscut violonist român contemporan, Alexandru Tomescu, născut în 1976, întruneşte, în conştiinţa publicului, amprenta unei vocaţii şi a unui destin artistic, dublate de o energie puţin obişnuită pentru a le traduce în faptă şi, în plus, cu şansa de a cânta pe o vioară Stradivarius.

Fiu al unei familii de muzicieni, studiază primii șapte ani cu mama sa, Mihaela Tomescu, profesoară de vioară la Liceul de Muzică George Enescu din Bucureşti. De la vârsta de şase ani, cântă acompaniat de tatăl său, pianistul Adrian Tomescu, participând la numeroase evenimente şi concursuri muzicale. Formaţia lui e desăvârşită, între 1995 şi 1999, la Conservatorul din Bucureşti, cu Ştefan Gheorghiu, cel mai important pedagog român în şcoala de vioară a momentului. Obţine burse de studii în SUA şi Elveţia, unde studiază cu Eduard Schmieder (2000) şi cu Tibor Varga (2001), iar în paralel participă la cursuri de perfecționare cu Ruggiero Ricci, Igor Oistrah şi Hermann Krebbers.

Dintre numeroasele competiţii naţionale şi internaţionale câştigate trebuie menţionate Concursul Paganini (Genova, 1995), Concursul Marguerite Long – Jacques Thibaud (Paris, 1999) şi Concursul George Enescu (1999). A concertat sub bagheta unor dirijori importanţi, între care Kurt Masur şi Valery Gergiev, alături de pianişti precum Valentina Lisitsa şi Eduard Kunz, în săli celebre ca Berliner Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Théâtre des Champs-Élysées.

A înregistrat pentru posturi de radio şi televiziune româneşti, dar şi din Anglia, Franţa, Elveţia, Germania, Olanda, Polonia, Statele Unite, şi a realizat numeroase imprimări pe CD, dintre care se cuvin amintite Alexandru Tomescu at Moscow (cu concerte de Paganini şi Mendelssohn), Romanian Piano Trio (trei discuri cu lucrări camerale de Mozart, Beethoven, Schumann, alături de Horia Mihail şi Răzvan Suma), Simply Mozart (patru concerte mozartiene sub bagheta lui Horia Andreescu) sau Ad Libitum – Primus  (cvartete de Beethoven, Haydn, Sibelius, cu Alexandru Tomescu la vioara I).

Din anul 2007, în urma unui concurs, îi este încredinţată, deocamdată până în 2018, vioara Stradivarius Elder – Voicu, care a devenit protagonista câtorva îndrăzneţe proiecte muzicale de anvergură şi notorietate, cu finanţare privată, în care, sub genericul Turneul Stradivarius, violonistul a concertat în zeci de localităţi din ţară, cu programe care au cuprins câteva integrale - eveniment pentru viaţa muzicală românească, asociind uneori recitalul cu secvenţe  inedite de performance: cele 24 de capricii ale lui Paganini, cele şase sonate pentru vioară solo de Ysaÿe, sonatele şi partitele pentru vioară solo de Bach, sonatele pentru vioară şi pian de Prokofiev şi integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de Enescu (cu Eduard Kunz la pian). O parte din aceste programe au fost înregistrate pe CD-uri şi DVD-uri care s-au bucurat de un mare succes: Paganini 24/24, Stradivarius Obsesii, Bach to Basics.

O dominantă a profilului de artist al lui Alexandru Tomescu este abnegaţia de a duce marea muzică către oamenii obişnuiţi şi de a dedica activităţii caritabile o parte însemnată din evenimentele muzicale în care evoluează. Artistul e vizibil însufleţit de pasiunea cauzelor nobile şi prezenţa lui pe scena publică românească se distinge odată mai mult prin acest altruism.

(Biografie preluată)

Afterland - un nou proiect artistic şi ştiinţific despre Delta Dunării | PODCAST
Produs de Radio România 17 Aprilie 2024, 14:40

Afterland - un nou proiect artistic şi ştiinţific despre Delta Dunării | PODCAST

Asociația Qoloni, pentru artă și știința ne propune să redescoperim Delta Dunării din prisma cercetărilor și creațiilor...

Afterland - un nou proiect artistic şi ştiinţific despre Delta Dunării | PODCAST
Andreas Ottensamer - „Este imperios să cunoști fiecare instrument cu care lucrezi pentru a ști cum să emiți diferite stări prin sunet” | PODCAST
Produs de Radio România 17 Aprilie 2024, 08:00

Andreas Ottensamer - „Este imperios să cunoști fiecare instrument cu care lucrezi pentru a ști cum să emiți diferite stări prin sunet” | PODCAST

În această seară de la ora 19:00 , Orchestra de Cameră Radio sub bagheta dirijorului Andreas Ottensamer , prezintă...

Andreas Ottensamer - „Este imperios să cunoști fiecare instrument cu care lucrezi pentru a ști cum să emiți diferite stări prin sunet” | PODCAST
Radio România Cultural, transmisiuni în direct din Capitala mondială a artei contemporane, Veneţia
Produs de Radio România 16 Aprilie 2024, 08:40

Radio România Cultural, transmisiuni în direct din Capitala mondială a artei contemporane, Veneţia

Criticul de artă Daria Ghiu , realizatoarea emisiunilor Orașul vorbește și Arte frumoase , va fi prezentă la deschiderea...

Radio România Cultural, transmisiuni în direct din Capitala mondială a artei contemporane, Veneţia
Alexei Volodin inaugurează noul pian „STEINWAY” al SĂLII RADIO
Produs de Radio România 15 Aprilie 2024, 13:09

Alexei Volodin inaugurează noul pian „STEINWAY” al SĂLII RADIO

Vineri, 19 aprilie 2024 (de la 19.00) , cunoscutul pianist ALEXEI VOLODIN este invitat să inaugureze noul pian de concerte...

Alexei Volodin inaugurează noul pian „STEINWAY” al SĂLII RADIO
Trupa TREI PARALE într-o călătorie muzicală la Gala Premiilor Radio România Cultural
Produs de Radio România 15 Aprilie 2024, 08:09

Trupa TREI PARALE într-o călătorie muzicală la Gala Premiilor Radio România Cultural

Trupa TREI PARALE va asigura momentele muzicale ale Galei Premiilor Radio România Cultural, care va avea loc pe data de...

Trupa TREI PARALE într-o călătorie muzicală la Gala Premiilor Radio România Cultural
Românii în lume Duminică 14 Aprilie ora 21 Realizator Magdalena Tara
Produs de Radio România 14 Aprilie 2024, 06:37

Românii în lume Duminică 14 Aprilie ora 21 Realizator Magdalena Tara

“Românii în lume” astăzi la Varșovia, Madrid, Budapesta, Paris, New York și Roma.  Un proiect...

Românii în lume Duminică 14 Aprilie ora 21 Realizator Magdalena Tara
„Un festival este șansa de a-ți face propriul afiș. Este cea mai bună formă de cercetare muzicală” - Renate Roca-Rozenberg (reprezentant Electric Castle) | PODCAST
Produs de Radio România 11 Aprilie 2024, 15:20

„Un festival este șansa de a-ți face propriul afiș. Este cea mai bună formă de cercetare muzicală” - Renate Roca-Rozenberg (reprezentant Electric Castle) | PODCAST

Line up-ul complet al Festivalului Electric Castle ne-a fost dezvăluit, iar printre cele mai importante nume se regăsesc...

„Un festival este șansa de a-ți face propriul afiș. Este cea mai bună formă de cercetare muzicală” - Renate Roca-Rozenberg (reprezentant Electric Castle) | PODCAST
Gabriel Prokofiev - „În momentul în care dispui de o înțelegere profundă a mai multor genuri și estetici, poți într-adevăr să începi să împingi limitele muzicii” | PODCAST
Produs de Radio România 10 Aprilie 2024, 15:37

Gabriel Prokofiev - „În momentul în care dispui de o înțelegere profundă a mai multor genuri și estetici, poți într-adevăr să începi să împingi limitele muzicii” | PODCAST

În această seară, Orchestra de Cameră Radio , sub bagheta dirijorului Christopher Warren-Green , prezintă lucrarea...

Gabriel Prokofiev - „În momentul în care dispui de o înțelegere profundă a mai multor genuri și estetici, poți într-adevăr să începi să împingi limitele muzicii” | PODCAST
Ascultă live

Ascultă live

00:30 - 01:00
Vorba de cultură (reluare)
Ascultă live Radio România Cultural
00:05 - 04:53
PSIHOLOGUL MUZICAL
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 06:00
PROGRAM MUZICAL NOCTURN
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
00:00 - 06:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru