Ascultă Radio România Cultural Live

A murit pianistul şi organistul NICOLAE LICAREŢ

21 Noiembrie 2016, 16:19

Debutul pianistului, clavecinistului şi organistului Nicolae Licareţ a avut loc încă din timpul studiilor, atât în recital, cât şi în concert. De atunci, Nicolae Licareţ apare cu regularitate în viaţa de concert din ţară şi din străinătate, atrăgându-şi elogiile publicului şi ale presei de pretutindeni.

S-a născut la Bucureşti şi a început studiul pianului la vârsta de 5 ani cu Natalia Iacobescu. Continuă educaţia muzicală la Liceul de muzică nr. 2 din Bucureşti, clasa profesoarei Maria Buzelan, urmând în paralel şi cursurile Liceului “Matei Basarab”. Elev fiind, debutul său artistic are loc în Sala Dalles, pe 17 mai 1959, în cadrul unui festival Händel. Beneficiază de preţioasele îndrumări ale unor profesoare celebre: Muza Ciomac, Cella Delavrancea şi, mai apoi, la Conservator, Florica Musicescu. După absolvirea Conservatorului din Bucureşti participă la numeroase cursuri de perfecţionare la Weimar, cu Hans Pischner – clavecin, Guido Agosti – pian, şi la Brugge, cu Isolde Ahlgrimm. Se dedică, în paralel, studiului orgii sub îndrumarea lui Iosif Gerstenengst, fiind apoi apreciat cu ocazia numeroaselor turnee efectuate în renumite centre ale muzicii de orgă din Europa (München, Madrid, Burgos, Barcelona, Perugia, Leipzig, Santiago de Compostela, Viena, Halle, Paris).

În 1968 devine membru al Filarmonicii din Bucureşti, al cărei director artistic este de la 1 ianuarie 1991. În 1973 începe o susţinută activitate concertistică la clavecin, orgă şi pian, colaborând cu dirijorii Carlo Zecchi, Witold Lutoslawski, Jean Martinon, Roberto Benzi, Lawrence Foster, Igor Markevitch, Cristian Mandeal, Sergiu Comissiona şi avându-i ca parteneri pe Henryk Szeryng, Jean-Jacques Kantorow, Lola Bobescu, Mary Fujiwara, Daniel Podlovschi, Luigi Alva, Gheorghe Zamfir, Ileana Cotrubaş, Atsuko Temma, Cătălin Ilea, Valentin Gheorghiu, Luz Leskovitz, Mariana Nicolesco, Vladimir Orlov.

Prezenţele lui Nicolae Licareţ în lume sunt legate de festivalurile internaţionale de la Berlin, Cordoba, Sorrento, Zagreb, Halifax, Los Angeles, Brugge, Havana, Ossiah-Villach, Adelaide, Sydney, Braşov, Bangkok, Bucureşti (Festivalul “George Enescu”), Ohrid, Madrid. Ca solist, muzician de cameră, acompaniator, membru fondator al cvintetului Concertino, actualmente membru al cunoscutului trio “Pro Arte” (ansamblul cameral oficial al Filarmonicii “George Enescu”), Nicolae Licareţ – unul dintre puţinii interpreţi cu activitate solistică concertistică la trei instrumente cu claviatură – a concertat în cele mai importante săli din Europa, America şi Australia. Repertoriul său vast, cuprinzând lucrări esenţiale de la muzica Renaşterii şi Barocului până la muzica contemporană universală şi românească, conţine şi numeroase lucrări pentru cele trei claviaturi, pe care artistul le-a prezentat publicului în primă audiţie.

Pentru merite deosebite a fost decorat cu ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, cu ordinul Steaua Solidarităţii Italiene în grad de Cavaler şi cu ordinul Cavaler al Artelor şi Literelor acordat de Statul Francez. Este vicepreşedinte al Fundaţiei “Solidaritatea Culturală Română ARS XXI”. Recent, a devenit membru al Academiei Germano-Române.

Critica de specialitate a apreciat mereu favorabil arta lui Nicolae Licareţ, caracterizându-l ca „un mare pianist şi muzician”, „partener ideal”, „un virtuoz al clavecinului”, „pianist strălucitor, cu o cultură a sunetului şi discreţie dinamică”, „un artist de excepţie al Barocului”, „un mare colorist al orgii”. Artistul a realizat numeroase înregistrări la Radiodifuziunea Română, precum şi la casele de discuri Electrecord, Philips, BMG, AIX Records.

Noaptea Muzeelor din România se pregătește pentru  o ediție aniversară vibrantă
Muzică-Dans-Arte 23 Aprilie 2024, 14:01

Noaptea Muzeelor din România se pregătește pentru o ediție aniversară vibrantă

Noaptea Muzeelor din România va reveni în acest an pe 18 mai 2024, marcând aniversarea celei de-a 20-a...

Noaptea Muzeelor din România se pregătește pentru o ediție aniversară vibrantă
„T R I B A L” : un nou spectacol-eveniment al Corului de Copii Radio
Muzică-Dans-Arte 23 Aprilie 2024, 13:59

„T R I B A L” : un nou spectacol-eveniment al Corului de Copii Radio

Sâmbătă, 27 aprilie 2024 (de la 19.00) , CORUL DE COPII RADIO vă invită la Sala Radio la un nou eveniment special:...

„T R I B A L” : un nou spectacol-eveniment al Corului de Copii Radio
În premieră – Capodopere ale Muzeului Național Brukenthal, în variantă NFT
Muzică-Dans-Arte 23 Aprilie 2024, 11:16

În premieră – Capodopere ale Muzeului Național Brukenthal, în variantă NFT

Opere ale unor pictori de renume mondial, care au făcut istorie, sunt acum mai accesibile ca niciodată! Muzeul Național...

În premieră – Capodopere ale Muzeului Național Brukenthal, în variantă NFT
”Vioara lui Enescu”... la Palat, violonistii Gabriel Croitoru și fiica sa, Simina Croitoru, în concert pe 23 aprilie la Palatul Culturii din Iași
Muzică-Dans-Arte 22 Aprilie 2024, 13:19

”Vioara lui Enescu”... la Palat, violonistii Gabriel Croitoru și fiica sa, Simina Croitoru, în concert pe 23 aprilie la Palatul Culturii din Iași

Îndrăgita pereche de muzicieni, tată și fiică, violoniștii Gabriel Croitoru și Simina Croitoru , care anul acesta vor...

”Vioara lui Enescu”... la Palat, violonistii Gabriel Croitoru și fiica sa, Simina Croitoru, în concert pe 23 aprilie la Palatul Culturii din Iași
Părinți, în premieră națională, la Teatrul Metropolis
Muzică-Dans-Arte 22 Aprilie 2024, 11:48

Părinți, în premieră națională, la Teatrul Metropolis

Sâmbătă, 27 aprilie , respectiv duminică, 28 aprilie 2024 , de la ora 19:00 , la Sala Mare a Teatrului Metropolis are...

Părinți, în premieră națională, la Teatrul Metropolis
„Eroica” de Beethoven la Sala Radio
Muzică-Dans-Arte 22 Aprilie 2024, 11:45

„Eroica” de Beethoven la Sala Radio

Vineri,  26 aprilie 2024, veți asculta la Sala Radio celebra Simfonie nr. 3 -  Eroica , semnată de BEETHOVEN ,...

„Eroica” de Beethoven la Sala Radio
Susanna Rigacci - „Muzica lui Ennio Morricone este sacră pentru mine”
Muzică-Dans-Arte 22 Aprilie 2024, 09:52

Susanna Rigacci - „Muzica lui Ennio Morricone este sacră pentru mine”

Soprana de renume mondial, Susanna Rigacci , cea care l-a însoțit timp de 20 de ani pe legendarul compozitor Ennio...

Susanna Rigacci - „Muzica lui Ennio Morricone este sacră pentru mine”
Poezie şi virtuozitate: recital Liszt cu pianista Adela Liculescu
Muzică-Dans-Arte 22 Aprilie 2024, 06:28

Poezie şi virtuozitate: recital Liszt cu pianista Adela Liculescu

În seara de marţi, 23 aprilie 2024, de la ora 19, pianista  Adela Liculescu  va susţine pe scena Ateneului...

Poezie şi virtuozitate: recital Liszt cu pianista Adela Liculescu
Ascultă live

Ascultă live

16:30 - 17:00
Vocea umană
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
Obiectiv, România
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
15:05 - 19:00
Sens unic
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru